.st0{fill:#FFFFFF;}

33 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 

Articole | 22/12/2022

Iată că am ajuns și la a 33-a comemorare a evenimentului din decembrie 1989 numit revoluție, lovitură de stat sau, mai simplu, loviluție, după cum a avut fiecare interesul sau puterea de înțelegere, nu putem să nu constatăm că pe măsura trecerii anilor, memoria se estompează și recunoștința pentru cei ce au făcut posibilă schimbarea scade, se pierde din ce în ce mai mult.

Fiind a 33-a comemorare, dacă facem o legătură cu anul fatidic al lui Iisus Christos, ne putem întreba dacă nu va păți și revoluția noastră ca și Mântuitorul  răstignit, în ciuda binelui imens împărțit tuturor în cei 3 ani ai misiunii sale pe pământ, adică va ajunge răstignită din cauza intereselor meschine propriei sale emanații (din ce în ce mai rău mirositoare).

De vreo doi, trei ani încoace, revoluția română este comemorată mai mult de către asociațiile din Timișoara, București și alte câteva orașe, celor care au riscat atunci totul pentru o viață mai bună, pentru o societate normală, pentru o Românie liberă!

Dar membrii acestora sunt din ce în ce mai puțini și, de fiecare dată, constată cu amărăciune câți camarazi au mai făcut Marea Trecere fără să fi văzut împlinite idealurile pentru care au ieșit atunci în stradă.

În schimb s-au înmulțit, an de an, posesoriii de documente care să ateste că și ei au fost ACOLO, deși unii au trecut absolut întâmplător prin zonă, unii, chiar, între două biberoane, iar alții au fost plini de curaj și eroism abia după fuga lui Ceaușescu.

Oficialii se mulțumesc cu organizarea unor ceremonii fade, lipsite (în realitate) de orice urmă de recunoștință, de empatie cu cei care s-au sacrificat atunci, simple chestiuni de fațadă ce trebuiesc făcute că dau bine la imagine. Ei sunt ocupați cu democrația originală și cu edificarea capitalismului de cumetrie!

Câți mai știu însă ce s-a întâmplat atunci? Mai ales din generațiile prea mici sau născute după 1990?

Ascensiunea lui Mihail Gorbaciov la putere a semnalat tendința spre o mai vastă liberalizare, vizibilă din 1986 când a lansat o politică de glasnost în Uniunea  sovietică și a accentuat nevoia de restructurare economică (perestroika). Gorbaciov și-a îndemnat omologii din Europa Centrală și de Sud-Est să imite perestroika și glasnost în propriile țări. Dacă reformiștii din Ungaria și Polonia au fost încurajați de forța liberalizării din Est, crezând că inițiativele lui Gorbaciov de reformă nu vor dura mult, lideri comuniști intransigenți precum Erich Honecker în Republica Democrată Germană, Todor Zhivkov în Bulgaria, Gustáv Husák în Cehoslovacia și Nicolae Ceaușescu în România au ignorat apelurile pentru reformă.

Polonia, unde Solidaritatea devenise suficient de puternică să prevină încercările lui Wojciech Jaruzelski de reformă, a dat semnalul pe 9 martie 1989, când ambele tabere și-au dat acordul asupra transformării parlamentului într-unul bicameral cu denumirea de Adunare Națională, care, pe 29 decembrie, a modificat Constituția și a schimbat denumirea oficială a statului, eliminând sintagma „Populară”.

Urmașul Poloniei a fost Ungaria, marcată de anumite reforme de liberalizare economică limitată încă din anii ’80, reforme majore fiind introduse odată cu înlocuirea lui János Kádár din funcția de secretar-general al Partidului Comunist cu Károly Grósz (23 mai 1988). Începe o perioadă de profunde transformări politice, marcată de:

  • începerea negocierilor cu forțele politice non-comuniste (22 aprilie 1989);
  • dărâmarea gardului de frontieră de 240 de km la granița cu Austria (2 mai 1989) și sesiunea istorică a Parlamentului, care a adoptat legislația ce a transformat țara din republică populară într-un stat modern(18-20 octombrie).

Revoluție de catifea” a fost revoluția non-violentă din Cehoslovacia care a dus la căderea guvernului său comunist pe 28 noiembrie 1989, când Partidul Comunist a anunțat că avea să își lichideze puterea și să dizolve statul monopartit. Astfel, președintele Gustáv Husák a instalat primul guvern, de după 1948, majoritar non-comunist, demisionând totodată (10 decembrie). Alexander Dubček a fost ales purtător de cuvânt al parlamentului federal (28 decembrie), iar Václav Havel președinte al țării (29 decembrie 1989).

Germania de Est (RDG) a cunoscut în septembrie 1989 un val crescând de proteste generate de decizia conducerii comuniste de a închide granița cu Cehoslovacia pentru a stopa valul de germani care au evadat spre Occident pe aici către Ungaria, după 2 mai. Acestea au culminat cu cel din Leipzig care a adunat, în 2 octombrie, 10.000 de protestatari, datorită căruia liderul Partidului Socialist Unit al Germaniei (SED), Erich Honecker, a emis un ordin de tip trage pentru a ucide către armată. Pus în fața unor continue tulburări civile, la 18 octombrie, SED l-a înlocuit pe Honecker cu al doilea om ca putere în stat, Egon Krenz. Ca urmare a protestelor crescânde, la 9 noiembrie a căzut Zidul Berlinului, fapt ce a prefigurat unificarea celor două Germanii (3 octombrie 1990).

În Bulgaria au avut loc demonstrații în capitala Sofia în octombrie și noiembrie 1989, în timpul cărora au fost scandate și doleanțe pentru reformă politică. Deși demonstranții au fost suprimați, la 10 noiembrie 1989 vechiul conducător al Bulgariei, Todor Jivkov, a fost înlăturat de către propriul său Birou politic și a fost succedat de un comunist cu mult mai liberal, fostul ministru de externe Petăr Mladenov, care a anunțat la 11 decembrie 1989 abandonarea monopolului politic de către Partidul Comunist.

În timp ce în celelalte țări ale blocului comunist aveau loc toate aceste transformări, România părea încremenită, Nicolae Ceaușescu fiind adeptul conceptului de neamestec în treburile interne și promotorul ideii că toate celelalte țări din jur s-au abătut de la principiile socialiste. Congresul al XIV-lea al PCR a debutat în 20 noiembrie cu un discurs de 6 ore în care s-a prezentat un raport plin de realizări și succese pe care nimeni nu le mai credea. A rămas pentru posteritate expresia că România se va întoarce la capitalism „când o face plopul mere şi răchita micşunele”, motiv pentru studenții din Timișoara să lege mere în plopii din campus.

În 14 decembrie, la Iași, se anunța o primă adunare de protest, iar lozincile care urmau să fie strigate erau „Jos Ceauşescu”, „Jos comunismul” și „Fără violenţă”.

Participanţii erau asiguraţi că Miliţia și Securitatea nu vor interveni, întrucât şi aceste structuri doresc căderea lui Ceauşescu, iar mişcarea are un puternic sprijin din exterior. Numai că mitingul n-a mai avut loc tocmai pentru că Miliţia şi Securitatea au intervenit, desfăşurând un dispozitiv impresionant. Azi se vehiculează ideea că totul a fost o diversiune a Securității care ar fi manipulat, fără ca aceștia să-și dea seama, un grup de patrioți locali. Totodată se afirmă că această diversiune ar fi grăbit declanșarea acțiunilor de la Timișoara, fapt puțin probabil dacă ținem seama de modul cum au pronit lucrurile acolo.

În seara de vineri, 15 decembrie 1989, un grup de enoriași reformați de etnie maghiară, cărora li s-a alăturat în cursul zilei un grup de enoriași baptiști, s-au adunat în fața Bisericii Reformate, pentru a-l susține pe pastorul Laszlo Tőkés, care avea până atunci termen să elibereze casa parohială și să se mute în satul Mineu (județul Sălaj).

Protestele au continuat și a doua zi, sâmbătă 16 decembrie, când circa 500 de credincioși reformați și baptiști conduși de pastorul Petre Dugulescu, s-au adunat la locuința lui Tőkés, unde au împiedicat ridicarea sa din casa parohială. În cursul zilei, grupului de credincioși protestanți adunați în fața bisericii reformate din strada Timotei Cipariu din Timișoara i s-au alăturat numeroși trecători, mulțimea începând să scandeze lozinci anticomuniste.

Acțiunea de protest a generat mișcarea populară din Timișoara, punctul de pornire al Revoluției anticomuniste române din 1989. În 20 decembrie, Timișoara s-a autodeclarat „primul oraș liber de comunism”, dar Emil Bobu și Constantin Dăscălescu trimiși de Elena Ceaușescu pentru clarificarea situației, au refuzat să îndeplinească revendicările oamenilor și situația a rămas în mare parte neschimbată.

Întors din Iran pe data de 20 decembrie 1989, Ceaușescu descoperă în țară o situație deteriorată și într-o cuvântare televizată i-a etichetat pe cei care protestau la Timișoara ca dușmani ai Revoluției Socialiste

În 21 decembrie, la propunerea lui Ioan Lorin Fortuna se înființează Frontul Democratic Român ca organizație politică menită ,,a realiza un dialog cu guvernul, în scopul democratizării țării”, iar la București a fost convocată în jurul prânzului o mare adunare populară menită să exprime sprijinul populației față de conducerea de partid și de stat. Aceasta a aprins scânteia revoluției și în București unde, cu trecerea timpului, tot mai mulți oameni ieșeau în stradă. Începând cu orele 18 a început reprimarea propriu-zisă care a durat până la a doua zi, ora trei dimineața. Tot în 21 decembrie au început manifestări anticomuniste în numeroase alte orașe din țară, Arad, Alba Iulia, Brasov, Brăila, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Sebeș, Cugir, Lugoj, Sibiu, Reșița, Târgu Mureș, fapt ce a dat curaj și speranță românilor că ceea ce s-a pornit la Timișoara va avea sorți de izbândă și nu va sfârși ca mișcarea de la Brașov doi ani înainte.

Eroismul românilor care au ieșit în aceste orașe încă din 21 decembrie, apoi și în restul țării a doua zi, a dat de înțeles conducerii de partid că soarta îi este pecetluită și că singura șansă de scăpare este fuga. Cu toată impresia de forță inexpugnabilă, Partidul Comunist s-a autodizolvat de pe o zi pe alta și nici o altă formațiune de pe scena politică postdecembristă care își revendică originea de la acesta nu a mai revenit în prim-planul vieții politice românești.

Astăzi sunt multe voci care susțin varianta unei lovituri de stat orchestrate de afară, amestecată cu o lovitură militară pentru că o revoluție nu se naște peste noapte, nu a existat o pregătire a acelor evenimente, dar nu au existat nici persoane care să își asume acea schimbare de regim, iar orice revoluție trebuie să aibă niște acțiuni preliminare, fiindcă schimbarea de mentalitate e o problemă de durată și n-o poți lega de un singur eveniment. Alții acceptă posibilitatea unei asemenea variante dar suprapuse peste o revoltă populară spontană a unei populații ajunse la capătul răbdărilor și încurajate de ceea ce se petrecea în vecinătatea noastră. Este interesant un moment petrecut pe la ora 14.00 în studioul TVR de unde ni se transmitea revoluția în direct, și anume apariția lui Ion Iliescu, prezentat de Victor Brateș ca „fiul unui revoluționar, el însuși un mare revoluționar”. Ori, cine au fost revoluționarii în România secolului XX ?

Dureros este faptul că România este singura țară unde schimbarea de regim s-a petrecut într-un mod sângeros. Din cele 1166 victime ale Revoluției Române, circa 300 au murit înainte de prăbușirea regimului comunist, adică de fuga lui Nicolae Ceaușescu, și 828, după instituirea Frontului Salvării Naționale. Urmarea? Un dosar cu peste 1100 de morți nefinalizat după trei decenii și care nu pare să aibă șanse de finalizare în ciuda eforturilor asociațiilor de revoluționari care nutresc încă speranța că vor afla adevărul.

Dar aceasta este numai perspectiva judiciară. Rămân toate celelalte aspecte postrevoluționare, toate urmările democrației noastre originale, care se pot rezuma pentru mulți la întrebări simple, cum ar fi: Ce mănânc azi? Cand aș putea să-mi iau o casă? Să fac sau nu un copil? Am un viitor aici sau să-mi iau lumea în cap? Pentru toate acestea trebuie să-i mulțumim clasei politice postdecembriste care prin tot ce a făcut a dat dovada atingerii limitei maxime de incompetență!

Alianța Renașterea Națională se consideră îndreptățită să se întrebe dacă comemorarea revoluției din decembrie nu ar trebui să fie în primul rând un moment de bilanț, un moment de analiză a ce s-a dorit atunci și ce s-a împlinit până acum, de angajament față de cei care s-au sacrificat pentru viitorul acestei țări, că jertfa lor nu a fost în zadar și că noi, generațiilor următoare vom împlini idealul lor

Implică-te în renașterea României

Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.

Autor: Dumitru Noane

Istoric


Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 

Alin Jian a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.