.st0{fill:#FFFFFF;}

Cine controlează vocabularul controlează mintea. Cine impune vocabularul impune tirania (II) 

Articole | 26/07/2021

Nu am ajuns robi ai tiraniei limbajului neo-marxist peste noapte.

 Knowles ne informează că deturnarea vocabularului și a cuvintelor a fost rezultatul unui plan bine întemeiat, gândit, iar apoi aplicat începând cu Antonio Gramsci acum 100 de ani. 

Perseverența studenților lui Gramsci, iar apoi a Școlii de la Frankfurt, a scontat cel mai mare succes al neo-marxiștilor fără a trage un glonte. Recenzie

Obiectivul principal de cotropit, în opinia lui Gramsci, a fost cultura. Revoluția necesară pentru distrugerea burgheziei și a democrației burgheze urma să se facă în cultură, nu prin revoluția proletară anticipată de Marx.

Asta impunea, în opinia lui, infiltrarea școlilor, a culturii, a vieții intelectuale, a artelor, divertismentului, a literaturii, a religiei, a familiei și, nu în ultimul rând, a limbajului și vocabularului.

O consecință a acestor eforturi urma să fie detașarea ireversibilă a oamenilor de tradiție și valorile tradiționale.

Gândirea pre-marxistă era acuzată de formarea unei "conștiințe false", pe când iluminismul marxist urma să ducă la "conștiința corectă" clădită pe o gândire nihilistă și netradițională.

Knowles numește premisele acestea ale lui Gramsci fundamentul marxismului cultural de azi. Sovieticii au fost primii marxiști care au anihilat (ori au încercat să anihileze) gândirea tradițională prin impunerea unui vocabular nou și cuvinte noi cu înțelesuri noi.

Stahanovismul a fost unul dintre cuvintele noi și la modă sub Stalin. El desemna o "stare a conștiinței" de obediență față de comunismul sovietic, muncă până la epuizare la "chemarea partidului", plasarea intereselor partidului deasupra intereselor și obiectivelor personale.

Asemenea, am putea spune, acestor zile de pandemie. Vocabularul tipic pandemiei ne impune o gândire defensivă, a fricii.

La fel ca sovieticii, Mao a adoptat tactici similare în China. Scrierile lui erau desemnate să înlocuiască vocabularul și gândirea tradițională a cetățenilor.

În timp, Knowles atenționează, critica marxistă a culturii a devenit :

"o cenzurare agresivă a opiniilor dizidente" 
"an aggressive censorhip of dissenting views ".

De asemenea, o cenzură a unor cuvinte tradiționale. Feministele sunt creditate cu distrugerea vocabularului privind familia și căsătoria. Se vorbește tot mai puțin de "soț" și "soție" și în locul lor se folosește cuvântul "partener".

Nu se mai vorbește despre dragoste între soț și soție, ci de opresiunea femeii de către bărbat, de patriarhat, de înrobirea femeii prin instituția căsătoriei.

Când conservatorii răspund acestor acuze, sunt atacați vitriolic, vocabularul lor tradițional privind familia fiind etichetat ca unul "burghez", o conduită pentru oprimarea și mai aspră a femeii.

 Luați prin surprindere, conservatorii tac ori sunt reduși la tăcere. Ori lansează incursiuni în domenii aparent neutre, cum ar fi globalismul.

Un subiect adițional discutat de Nowels este profanitatea. El explică cum vulgaritatea a devenit o armă a vocabularului neo-marxist împotriva literaturii conservatoare, scrisă cu pudoare și politețe.

Explicații folositoare sunt date și privind schimbarea limbajului într-unul neutru care nu mai diferențiază între "el" și "ea" ori între sexe.

Eliminarea din vocabular a cuvintelor care definesc sexul ființelor umane rezultă, inevitabil, în schimbarea gândirii privind sexualitatea.

Se deschide larg ușa înspre transgenderism, confuzie sexuală, cu toate consecințele lor nefaste.


Implică-te în renașterea României

Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.

Autor
Peter Costea
Președinte ARN
Peter scrie articole în mod voluntar pentru ARN. Dacă și tu poți scrie articole sau vrei să contribui cu altceva, alătură-te echipei de voluntari!

Petrean Beniamin a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!

Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.