În urma atrocităților celui de-al doilea război mondial, liderii și marii gânditori ai Europei au încercat să ia autoritatea din mainile guvernului, care tindea de prea mult timp spre tiranie și să pună drepturile în mâinile individului.
Zelul cu care filozofii juridici au promovat însăși ideile iluministe, care au culminat cu vărsarea unor cantități imense de sânge în Franța în 1793, ar fi trebuit cel puțin să facă o pauză mișcării.
Cu toate acestea, autonomia personală a devenit îndumnezeită și legea naturală a facut loc pozitivismului moral. În 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost proclamată la Paris și a început oficial era drepturilor omului.
Pe parcurs, discursul despre drepturile omului a evoluat și a adoptat elemente nefaste din gramscianism, populism moral, secularism radical și utilitarismul Benthamist.
Cererea drepturilor, autonomia personală neîngrădită și victimizarea au devenit virtuți occidentale. Drept urmare, dorința pentru binele comun, datoria și responsabilitatea personală au scăzut.
Se spune că păcatul are o atracție gravitațională. Filosoful Roman Cicero, care trăia înaintea lui Hristos, a mărturisit faptul că unul dintre principalele defecte ale condiției umane este disponibilitatea omului de a-și schimba mântuirea pentru confort și distragere a atenției.
Răul nu a fost în pâine și circuri, în sine, ci în dorința indivizilor de a-și vinde drepturile de oameni liberi pentru burtă plină și entuziasmul jocurilor care i-ar fi distras de la celelalte forme de foamete, pe care pâinea și circurile nu le-ar putea liniști niciodată.
Dupa mai bine de 2000 de ani, nu s-au schimbat prea multe. Istoria umană este plină de relatări ale unor mari culturi care au dispărut după ce au fost consumate de cultul auto-idolatriei și libertinismului moral.
Este o întrebare relevantă în acest moment turbulent din istorie dacă civilizația occidentală, așa cum o știm, va merge mai bine decât aceste civilizații anterioare.
S-au schimbat multe ca urmare a revoluției sexuale. Lordul Denning, într-un comunicat din 1952, în același an în care regina Elisabeta a II-a a depus jurământul de încoronare, a făcut următoarea observație:
Eu sugerez, ca este un lucru semnificativ faptul că un judecător ar putea să-și tragă principiile nedreptății din porunca creștină a iubirii. Nu știu unde altundeva să le găsească. Legea comună a Angliei a fost modelată de secole de judecători care au fost crescuți în credința creștină.
Aproape 70 de ani mai târziu, cultura morală a Regatului Unit a devenit în mare măsură de nerecunoscut față de ceea ce a fost odată. Unele statistici simple evidențiază schimbările radicale din societatea britanică :
În 1952, doar 4,8% dintre copii s-au născut în afara căsătoriei. Cifra este acum de 46,8%. În 1952 divorțul era rar, afectând doar 33.922 de cupluri.
În 2019 au fost 107, 599 divorțuri. Creșterea divorțurilor între 2018 și 2019 a fost cea mai mare creștere de acest fel din ultimii 50 de ani.
Mai degrabă decât să încerce să recastige o cultură a căsătoriei sănătoase, și în timpul unei perioade de restricții provocate de coronavirus în care ceremoniile de căsătorie au fost interzise, Parlamentul a introdus legi de divorț fără culpă, ceea ce face ca obținerea unui divorț mai ușor ca niciodată.
În 1967, când avortul a fost legalizat, au fost efectuate 21.400 avorturi. În 2016, în ciuda integrării culturale a contracepției, au fost efectuate 208, 553 de avorturi, de aproape 10 ori mai mare decât din 1967.
Lucrurile se înrăutățesc și merg intr-o directie tot mai rea. În 2019 s-a înregistrat cel mai mare număr de avorturi efectuate vreodată în Anglia și Țara Galilor.
De la decriminalizarea avortului în 1967, peste 9 milioane de copii au fost avortați, ceea ce face din uterul mamei cel mai periculos loc pentru a fi copil în Regatul Unit.
Guvernul a mers atât de departe încât a introdus avorturi la domiciliu „faceți-le singur”, care nu necesită consultare personală cu profesioniștii din domeniul medical.
De asemenea, au forțat liberalizarea avortului în Irlanda de Nord.
Pentru a pune din nou binele comun deasupra dorințelor personale, trebuie să recunoaștem că teoriile actuale ne-au dus în rătăcire.
Nici stabilitatea familiei nu a mers mult mai bine. Potrivit Serviciului de Consiliere și Asistență al Curții pentru Copii și Familie din Regatul Unit, în Marea Britanie erau 102 000 de copii îngrijiți.
Numărul copiilor îngrijiți de aceasta institutie a crescut în fiecare an din 2010 și cu peste 10% doar în ultimii 5 ani.
Cazurile de confuzie de gen la copii au ajuns, de asemenea, la nivelul unei crize de sănătate publică. Potrivit statisticilor oficiale ale NHS, în 2009, anul înainte ca Legea Egalității din 2010 să devină lege și credința identității de gen sa fie predată în școli, au existat doar 97 de copii îndrumați către clinicile de identitate de gen.
Numai anul trecut, acest număr a fost de 2519 copii. Statistic, acești copii se automutileaza și încearcă să se sinucidă la o rată exponențial mai mare decât ceilalți copii de vârsta lor.
Marea Britanie a văzut, de asemenea, un număr surprinzător de cazuri de profil înalt în care instanțele au dispus moartea prin infometare și deshidratare a oamenilor în numele „compasiunii”.
Lumea privea cu răsuflarea tăiată în primăvara anului 2018, părinții lui Alfie Evans au căutat să-și ducă copilul de 2 ani la un spital italian pentru îngrijiri alternative, după ce o instanță a dispus oprirea ventilației, hidratării și hrănirii acestuia.
În ciuda intervenției Papei și a guvernului italian care i-a acordat cetățenie bebelușului Alfie, poliția a păzit ușa spitalului lui Alfie pentru a se asigura că nimeni nu a putut lua măsuri pentru a-i prelungi viața.
Mai recent, de Crăciun, unui om polonez care a suferit un atac de cord în timp ce trăia și lucra în Regatul Unit i s-a ordonat, de asemenea, eliminarea nutriției și hidrataratarii până când a murit.
În ciuda intervenției guvernului polonez, care a inclus acordarea unui statut diplomatic în eforturile lor de a-l aduce acasă în Polonia, guvernul britanic a refuzat să cedeze, iar bărbatul a murit în cele din urmă datorită eliminării îngrijirii sale.
Ca si cultură, definim acum individul prin capacitatea sa de a obține plăcere din viață în loc de orice barometru spiritual.
Valoarea lor în spectrul valorii politice este definită de caracteristicile lor minoritare.
Această funcționare filosofică a acestei noi stări de lucruri include intersecționalitatea, teoria queer, teoria critica a raselor, politica identității și socialismul democratic.
Națiunile occidentale fac acum obligatorie educația extrem de ideologică pentru copiii noștri - viitorul este sumbru.
Apariția acestui fenomen în Europa de Vest a venit rapid și agresiv.
Aceste teorii, în esență, politizează și prioritizează anumite caracteristici „minoritare” precum rasa, clasa, orientarea sexuală și religia; armându-i împotriva normelor tradiționale.
Conceptul de contra-suprematie este adânc înrădăcinat în toate aceste teorii diferite.
Ei încearcă să demonteze hegemonia culturală existentă prin subversiune culturală și opoziție, contestând legitimitatea instituțiilor super-structurale existente, cum ar fi familia, religia și puterea politică.
Ei încearcă să deconstruiască heteronormativitatea și sexul biologic nu cu mai puțin efort decât oamenii din Est au încercat să-și construiască Turnul Babel.
O contra-hegemonie este o viziune etică alternativă asupra societății care încearcă să conteste, să submineze și să înlocuiască structura de putere a burgheziei existente.
Antonio Gramsci, unul dintre strămoșii intersecționalității de astăzi, a privit sarcina astfel:
„Socialismul este tocmai religia care trebuie să copleșească creștinismul ... în noua ordine, socialismul va triumfa mai întâi in capturarea culturii prin infiltrarea școlilor, universităților, bisericilor și mass-media prin transformarea conștiinței societății. ”
În concluzie, antipatia expusa acum față de normele culturale creștine și iudeo-creștine din Europa de Vest se datorează funcționării acestor diferite mișcări ca o forță culturală înrădăcinată în rândul clasei politice și academice, care și-a făcut drum în cultura de masă.
Aceste forțe sunt, de asemenea, în conducere in instituțiile internaționale, printre care Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite, probabil cei mai aprigi luptatori care caută să submineze suveranitatea națională și să reformeze Europa după propria lor imagine.
În mod ironic, niciuna dintre aceste instituții nu este deosebit de democratică și o mare parte din eforturile lor sunt realizate de o clasă de funcționari publici și ideologi indreptati spre rau, care nu au fost niciodată aleși de popor și nu acționează pentru popor.
Statisticile citate la începutul acestui articol evidențiază o cultură în declin rapid. Având în vedere că multe națiuni occidentale fac acum educație ideologică obligatorie si intr-un mod agresiv pentru copiii noștri, bombardându-i cu ideile născute din diferitele filozofii discutate în acest articol, viitorul este sumbru.
Dacă trebuie să recastigam o cultură sanatoasa a familiei si a casatoriei, să redăm sens termenului demnitate umană și să punem din nou binele comun deasupra dorințelor personale, trebuie să recunoaștem că teoriile actuale care ghidează legea ne-au dus în rătăcire.
Suntem de peste 70 de ani în era drepturilor omului și nu putem spune că lumea este un loc mai pașnic sau mai tolerant.
Aceste idei nu au rezolvat relele morale care afectează fiecare generație, cum ar fi sărăcia, violența, ura, crima și nedreptatea.
În orice caz, aceste probleme au devenit exacerbate, iar familia umană pare mai disfuncțională ca niciodată.
Este timpul să reevaluăm serios calea pe care am urmat-o de când a început era drepturilor omului.
Dacă nu reușim să facem acest lucru, riscăm să ne îndepărtăm prea mult pentru a ne mai întoarce acasă.
Dacă nu pentru propria noastră bunăstare, atunci pentru copiii noștri ar trebui să acționăm.
Acum este timpul.
NOTĂ: Comentariul de astăzi nu îmi aparține. Autorul este avocatul creștin Roger Kiska din Marea Britanie. Dl Kiska este unul dintre cei mai prestigioși avocați creștini din Europa. Posedă o inteligență și minte ascuțită și își folosește talentul și abilitățile pentru promovarea intereselor creștinilor în Uniunea Europeană. A reprezentat Familia Bodnariu la CEDO.
Articolul a fost tradus în limba română de dl Nicolae Porumb (ARN UK). Mulțumim dlui Porumb pentru traducerea exemplară.
Articol preluat de pe : thecritic.co.uk
Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.