.st0{fill:#FFFFFF;}

9/11 După 20 de ani: O lume mai haotică şi mai puțin sigură 

Articole | 11/09/2021

9/11 a dat tonul noului secol: declin în Occident, ascensiunea extremismului islamist şi instabilitate.

Ultimii 20 de ani au trecut ca un vis. Pe nesimțite. Au început cu un coşmar real când teroriştii islamişti afiliați  Al-Qeda au atacat, cu succes, simbolurile capitalismului mondial din New York, şi Pentagonul, simbolul puterii militare a SUA în Washington D.C.

Cei sub 30 de ani nu ştiu mai nimic despre atacurile teroriste islamiste din 11 septembrie, 2001, ori şi le amintesc ca prin ceață. Ori nu li se par relevante deloc. Ori au fost îndoctrinați, aşa cum este acum la modă, să creadă că atacurile au fost o manifestare a luptei pentru "dreptate socială" a musulmanilor asupriți de către americani.

 Căci tocmai asta sunt învățați tinerii americani în aceste zile: țara lor este diavolul întrupat, o țară rasistă, misogină, asupritoare, nedreaptă, talibană, îngustă la minte.

11 septembrie a schimbat şi gândirea oamenilor. A intensificat suspiciunea între creştini şi musulmani, şi între occidentali şi civilizația islamică.

A cauzat cel mai lung război din istoria Americii, demarat acum 20 de ani, în octombrie, şi încheiat luna trecută, când ultimii soldați americani au fost fugăriți din Afganistan de către, ironic, cei care au atacat clădirile din New York acum 20 de ani.

11 septembrie a cauzat şi cea mai mare migrație cunoscută lumii moderne. Acțiunile armate ale Preşedintelui Bush au destabilizat lumea musulmană cum nu a mai fost destabilizată vreodată.

Din Irak, instabilitatea s-a extins în Siria, Afganistan, Egipt, Libia, Tunisia, Algeria şi Sahel, cauzând migrarea a milioane de persoane către inima Europei.

Americanii au acționat sub impulsul naiv al convingerii posibilității clădirii unor democrații în aceste țări. Convingerile şi visele romantice le-au fost spulberate după ce i-au costat trilioane de dolari.

 Nu e de mirare că, recent, dl Biden a pus capăt acestui vis romantic anunțând că America nu se va mai lansa în niciun proiect de "nation building" în viitor.

După 20 de ani, Occidentul a pierdut prima rundă a conflictului cu islamul tradițional. 9/11 a revigorat terorismul musulman în toată lumea. Ne vin în minte, inevitabil, atacurile teroriste din Germania, Franța, California, Florida, Marea Britanie, Suedia, şi, cel mai crunt, din Sri Lanka, care a cauzat moartea, în ziua Sfintelor Paşte din 2019, a peste 400 de creştini.

Este doar o coincidență că tocmai în această săptămână, după 20 de ani de la 9/11, are loc, în Franța, cel mai mare proces din istoria omenirii în care terorişti musulmani sunt judecați pentru acțiunile lor teroriste?

Este doar o coincidență că tot 20 de ani mai târziu cei care au vrut să-şi ia revanșa au fost fugăriți de către cei care au cauzat 9/11? Istoria are, într-adevăr, un sens al ironiei, un sens pe care nu îl putem anticipa, aşa cum ne-a fost adeverit în aceşti ultimi 20 de ani.

Implică-te în renașterea României

Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.

Autor
Peter Costea
Președinte ARN
Peter scrie articole în mod voluntar pentru ARN. Dacă și tu poți scrie articole sau vrei să contribui cu altceva, alătură-te echipei de voluntari!

Petrean Beniamin a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!

Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.