.st0{fill:#FFFFFF;}

Eficiența identității creștine în societatea contemporană 

Articole | 29/07/2021

În zilele noastre, nimic nu pare să preocupe mai mult societatea și pe individ decât expunerea ostentativă a unor apartenențe și identități cât mai variate, dar în același timp paradoxale.

A devenit, din păcate, o “modă” a face paradă de identitatea etnică, socială, sexuală, dar se vorbește puțin, dacă nu chiar deloc, despre cea creștină, care conferă persoanei esența, prin legătura ce o stabilește cu transcendentul.

În societatea actuală se remarcă o tendință pregnantă a persoanelor de a adera la o grupare socială (mișcarea feministă, mișcarea gay, grupări care luptă pentru legalizarea avortului, grupări în favoarea legalizării prostituției, etc.), culturală sau religioasă, de a se identifica neapărat cu obiectivele acestora, reducându-și astfel însușirile personale.

Trebuie sa ne reamintim cuvintele apostolului Pavel, care precizează: Căci nu este deosebire între iudeu și grec, pentru că Același este Domnul tuturor, care îmbogățește pe toți cei ce-L cheamă pe El (Romani 10:12). 

De aici deducem că singurul nostru mod de raportare a identității adevărate, creștine este sau trebuie să fie Isus Hristos.

Coordonata aceasta vine să exprime tocmai vicierea unui principiu specific oricarei etici sociale sănătoase, dar, mai ales moralei Bisericii: libertatea

Ea, deși este un prețios dar al lui Dumnezeu, a ajuns să devină astăzi o scuză suficientă pentru a acoperi abuzul de orice fel, lipsa de cultură și inconsecvența.

Persoana, în virtutea acestei libertăți se debarasează de comunitate, se definește, greșit, prin raportul cu ea însăși sau cu grupul la care a aderat și iși pierde atributele personale evidențiate doar în relația de comuniune cu Dumnezeu și cu semenii.

Devine astfel evident că singurul exercițiu, ontologic posibil, al libertății, este iubirea.

Isus a rezumat identitatea creștină într-o singură frază: Prin aceasta vor cunoaste toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții

Așa cum găsim scris în Scrierile Sacre și cum El însuși o spune, Isus a adus cu El o împărăție care era o revoluție a iubirii.

Deoarece creștinii au identitatea lui Cristos este important sa vedem cum îi descrie El în raport cu societatea: oi în mijlocul lupilor; o mică sămânță plantată într-o grădină care încolțește și crește până se transformă într-un copac mai mare decât orice altă plantă din grădină; aluatul din plămădeală; sarea pământului.

Acestea sunt metaforele pe care Isus le folosea în mod constant pentru a descrie o specie de forță ascunsă care acționează din interior, pătrunzând, dospind societatea.

Din aceasta se deduce că misiunea pe care Isus i-a dat-o creștinului este aceea de a le prezenta oamenilor harul și dragostea lui Dumnezeu pentru păcătoși.

El a spus: Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții. 

A spus-o chiar în noaptea dinainte să moară.

Cum îi va cunoaște societatea pe cei care au identitatea lui Cristos? Dacă vor avea dragoste unii pentru alții. Aceasta este definiția unui creștin.

Urmașii lui Cristos trăiesc în mijlocul societății, nu în afara ei. Creștinii nu trăiesc într-un ghetou, într-o mănăstire în mijlocul unui munte, separați de un gard sau de un zid.

Nu există nicio breșă care să îi despartă de societate. Ca drojdia în interiorul aluatului, nu în afara acestuia. Altfel, Domnul ar fi spus ca drojdia să se păstreze sfântă și să nu se contamineze cu aluatul.

Scopul nostru în societatea în care trăim este acela de a ne asigura că există vieți care se schimbă pentru a-L urma pe Hristos, promovând Împărăția transcendentă și eternă a lui Dumnezeu.

Influența creștinului în societate avansează încet, ca o forță invazivă, secretă, care operează în interiorul ei. Și care crește de jos în sus.

Guvernul poate închide cazinourile și cinematografele în zilele de duminică, dar nu poate obliga oamenii să meargă la biserică pentru a se închina.

Guvernul îi poate aresta și pedepsi pe rasiști, dar nu-i poate vindeca de ură, cu atât mai puțin îi poate învăța să iubească.

Guvernul poate stabili legi care să interzică divorțul, dar nu-i poate obliga pe soți să-și iubească soțiile sau invers.

Guvernul poate acorda subvenții celor săraci, dar nu-i poate obliga pe cei bogați să dea dovadă de compasiune și corectitudine.

Guvernul poate interzice adulterul, dar nu și pofta. Poate interzice furtul, dar nu și lăcomia. Poate interzice înșelătoria, dar nu și mândria. Poate promova virtutea, dar nu și sfințenia.

Cristos le-a lăsat urmașilor săi mandatul de a face ucenici din toate națiunile și de a-i învăța toate aceste lucruri.

Imaginile prezentate descriu influența Bisericii în societate ca o forță secretă: o comoară ascunsă într-o țarină, sămânța cea mai mică din grădină, grâul care crește printre neghină, puțină drojdie care dospește aluatul, câteva boabe de sare care dau gust mâncării.

Toate aceste lucruri în ideea unei mișcări care lucrează în interiorul societății, schimbând-o din interior, din subteran spre exterior.

De aceea, Isus nu a lăsat o oaste organizată de urmași, nici nu a ridicat o armată, pentru că știa că o mână de discipoli își va croi încet drumul prin cel mai puternic imperiu din lume.

Treptat, totul s-a destrămat, dar micul grup al lui Isus a învins și continuă să fie puternic și astăzi.

În acest context, Biserica de astăzi, care timp de ani de zile a defilat cu o oglindă care reflectă societatea coruptă din jurul ei și acuzând tot ceea ce este greșit, trebuie să fie o fereastră care să arate și să propună o cale diferită, o cale a dragostei și a harului.

Dacă lumea disprețuiește un păcătos notoriu, biserica trebuie să-l iubească. Dacă lumea îi lipsește de ajutor pe cei săraci și suferinzi, biserica trebuie să le ofere hrană și vindecare. Dacă lumea asuprește, biserica trebuie să-i ridice pe cei asupriți. Dacă lumea batjocorește, biserica trebuie să proclame dragostea lui Dumnezeu. Dacă lumea caută profitul și propria satisfacție, biserica trebuie să caute sacrificiul și slujirea. Dacă lumea cere răzbunare, biserica trebuie să ofere har. Dacă lumea se divide, biserica trebuie să manifeste unitate. Dacă lumea își distruge dușmanii, biserica trebuie să-i iubească. 

Cel mai subversiv act pe care îl poate face Biserica este să arate iubire! O oază de cer într-o lume ostilă.

Autor
Eliza Diaconeasa Voicu
ARN SPANIA
Eliza scrie articole în mod voluntar pentru ARN. Dacă și tu poți scrie articole sau vrei să contribui cu altceva, alătură-te echipei de voluntari!

Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 

Bogdan Toader a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.