.st0{fill:#FFFFFF;}

Fără Barnevernet și Jugendamt în România 

Articole | 23/02/2022

Doamna Firea o ia razna. Mă refer la postarea ei recentă pe Facebook privind înființarea Observatorului Național al Copilului în România.

Postarea ei este șocantă și insensibilă. Nici idea ei, nici momentul pe care l-a ales să o lanseze nu sunt de bun augur, și vor rămâne așa totdeauna.

Mi se pare o ofensă la adresa unui număr tot mai mare de părinți din România ai căror copii le sunt luați cu forța din familie, dar mai ales un afront la adresa multelor familii române din Occident ale căror copii le sunt luați tot cu forța din casă și prin măsuri extrajudiciare.

Doamnă Firea, nu ați auzit de durerile și rănile încă nevindecate ale Familiilor Bodnariu, Furdui, Gheorghe, Sailer, Rotundu și multe alte familii române aflate în situații similare în Occident?

Intuiția îmi spune că prin acest proiect doamna Firea își caută relevanța politică, atât pentru ea, cât și pentru partidul din care face parte: PSD.

Obții relevanța politică prin metode elegante ori nesăbuite. Pe cea din urmă o obții făcând afirmații ori acțiuni șocante, puerile ori infantile, în spațiul public ori în Parlament.

Asta e varianta facilă. Varianta mai grea și serioasă e obținerea relevanței politice prin muncă. Doamna Firea a ales relevanța prin afirmații iresponsabile.

Obiectivul Observatorului, însă, este cu totul șocant și nu un simplu act tranzitoriu.

Fără jenă, doamna Firea afirmă de mai multe ori în postarea ei că obiectivul e "luarea copiilor din familie" în contextul în care copiii sunt în situații de risc: 

Orice persoană cu judecată agreează că situațiile extreme în care un copil s-ar afla (de exemplu, consum de droguri, bătăi, părinți alcoolici, abuz sexual, prostituție, trafic pentru oricare activități, cerșit, mutilare) necesită separarea și scoaterea imediată a copilului din situația respectivă. Bunăstarea copilului primează în aceste condiții.

Dar separarea trebuie făcută doar în urma unei anchete minuțioase, cu dovezi, nu suspiciuni, și doar cu mandat judecătoresc emis pe baza unor probe autentice.

Statului nu i se poate permite să ia acești copii pe motive triviale ori în custodie permanentă. Obiectivul ultim trebuie să fie reintegrarea imediată și fără opreliști a familiei. Interesul suprem al familiei primează.

Părinții trebuie obligați să urmeze cursuri parentale, iar statul să ne folosească banii pentru a facilita cât mai grabnic reunificarea familiei, nu separarea copiilor de părinți. Plasarea copiilor cu rudenii apropriate trebuie să aibă prioritate pe perioada reîntregirii familiei.

Proiectul doamnei Firea este de inspirație occidentală, o copie a unei idei dovedite falimentare. Deci, rea din start. 9 milioane de euro nerambursabili au fost puși la dispoziția României pentru a crea un Barnevernet și Jugendamt românești.

Conform dnei Firea, Observatorul și legea confiscării copiilor de la părinți fac parte dintr-un pachet legislativ mai mare care urmărește din nou introducerea educației sexuale în școli, dar de data asta ca și curs extracuricular și doar cu acordul părinților.

Voi reveni asupra acestui subiect într-o alta postare.

Ideea Observatorului în România nu este una nouă. În 2016, când cazul Familiei Bodnariu era încă în prim plan, s-a încercat ceva similar.

Autorul proiectului legislativ a fost dl Remus Cernea. Spre surprinderea mea, mai mulți parlamentari creștini si-au pus semnătura pe acea inițiativă.

În final, legea nu a fost adoptată, dar reacția parlamentarilor creștini când i-am atenționat privind pericolele pachetului legislativ nu a fost de loc potrivită.

Nu, doamnă Firea, categoric nu! Voi urmări îndeaproape evoluția ideii tenebroase a doamnei Firea și vă voi ține la curent.

Implică-te în renașterea României

Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.

Autor
Peter Costea
Președinte ARN
Peter scrie articole în mod voluntar pentru ARN. Dacă și tu poți scrie articole sau vrei să contribui cu altceva, alătură-te echipei de voluntari!

Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 

Lidia a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.