.st0{fill:#FFFFFF;}

Identitatea mea creștină 

Articole | 25/06/2021

Dacă mă trezești brusc din somn și mă întrebi care este identitatea mea, unde este rădăcina ei, știu sigur că voi răspunde automat, fără să gândesc:

,,În Dumnezeu este identitatea mea!”

Din această primordială identitate derivă toate celelalte caracteristici cu care mă autoidentific .

Dumnezeul meu este creștin, pentru că m-a apropiat de El, de Elohim-ul arameului Avraam, prin Cristos, prin moartea și învierea Lui, din care am învățat dragostea nemăsurată și că ființăm în EL, etern, prin credință.

Este demodat creștinismul azi și tradiția care derivă din acest parcurs de 2000 de ani?

Poate fi  doar pentru acei oameni pentru care termenul de credință are de a face, semantic, nu cu verbul a fi ci cu verbul  a poseda, a avea un titlu, o denumire, conotat al unei culturi a consumismului în care, da, la un moment dat credința nu mai e la modă, e obsoletă, și trebuie să-mi confecționez o identitate nouă.

Nu sunt în căutarea unei noi identități pentru că știu fără echivoc că identitatea mea spirituală și culturală este creștină.

Creștinismul meu strămoșesc, prin 20 de veacuri, mă identifică azi ca fiind româncă întru eternitate, aceasta este moștenirea mea genetică, înainte de numele meu propriu. Sunt creștină și româncă, mai înainte de a mă numi Mirtis.

Creștinismul meu mă face incendiară în pasiunea mea pentru oameni și pentru dreptate, în a denunța injustiția la orice nivel și a extirpa răul acolo unde stă în puterea mea.

Creștinismul meu este militant în urmărirea binelui comun ca și obiectiv, iar binele comun are la bază o lege morală care transcede timpul și ne face egali în toate epocile, dincolo de orice evoluție tehnologică.

Creștinismul meu identitar este o catedrală cu turnuri ancorate în viitor, este propensiune futuristă a unui vizionarism care își mută permanent limita orizontului mai aproape de Absolut, de dumnezeire.

Identitate mea creștină se manifestă în acțiunea mea ca  mediator de pace.

Cred că pe asta s-a bazat dezvoltarea civilizației și a culturii europene, exportată apoi în toate continentele: pe mediatorii de pace, care reușesc să adune laolaltă oameni în conflict și să-i facă să trăiască împreună și să coopereze.

Creștinismul meu este empatic și creator de coeziune organică și mă ajută să înțeleg că este distructivă, la fel ca și războiul, deconstrucția permanentă.

Loialitatea și demnitate sunt stindarde ale unei culturi creștine, edificate într-un ev mediu din care poate nu am mai fi ieșit, dacă nu existau aceste stindarde pe care mi le asum.

Identitatea mea creștină, transpusă cultural, îmi traversează existența  însoțită de idealismul fetei din basmul nostru românesc, fata babei și fata moșului. Așa m-au învățat mama, bunicii, vecinii, biserica...pe unde treci să faci ce e nevoie, că într-o zi ți se vor întoarce înapoi.

Conceptul românesc de sfințire a locului este ceva mai mult decât respectarea și aplicarea legilor temporale, înseamnă fă mai mult decât ți se cere, ceea ce faci în plus, altruist, este amprenta ta, a noastră, pe un viitor pe care nu-l vedem dar căruia devenim datori, ancorând de noi și de eternitate generațiile viitoare.

Sfințirea locului devine dimensiune mistică a faptei, a edificării, ca în Citadela lui Exupèry, participare la devenire, în manieră specific românească.

Dacă mi-ar trece prin cap să neg, vreodată, identitatea mea creștină, deși identitatea nu cred că o putem nega, putem doar pretinde, fals, transformarea ei, atunci nu aș mai fi sigură nici dacă sunt româncă, nici dacă bunicii erau ai mei, nici dacă ce i-am învățat pe copiii mei este valid în vreun fel.

Asta pentru că identitatea mea, conștiința mea de sine este impregnată de creștinism, în diversele sale forme: 

Frângerea pâinii la masă, fără cuțit, să nu străpungă trupul hristic materializat în plămădeală coaptă la țest, curățirea totală a gospodăriei pentru întâmpinarea Învierii înainte de Paști, colindele care anunțau  pacea și buna învoire între oameni, odată cu nașterea lui Isus, clopotele Transilvaniei lui Ioan Alexandru, rugăciunea comunitară și în cămăruță, la marginea patului, cântările lui Moldovan, versurile lui Traian Dorz și ale lui Costache Ioanid, Psalmii lui Arghezi  nu sunt valori de care vreau să mă dezic. Am traversat comunismul cu ele și am ajuns azi, aici, poate la o nouă traversare, la o nouă interogație a istorie. Sunt infantilă dacă Nietsche mă face să zâmbesc?...poate, dar infantilismul nu este distructiv, are în el forță de conservare și chiar regeneratoare...

Acum trei secole, George Berkeley răspunde cu lucrarea Alcifron, lui Anthoni Collins, filosoful liberal, care în cercurile londoneze anunța că ne putem elibera de dumnezeire și creștinism ca de simple artefacte ale istoriei, perimate.

În aproape 200 de pagini, episcopul irlandez apără într-un text filozofic teologia creștină, importanța ei și valorile derivate, care au transformat poporul englez și cultura europeană.

A fost bătălia sa, pe care a purtat-o cu succes, dezvoltarea ulterioară a creștinismului european, cred eu, ne-a ajutat să depășim totalitarismul comunist.

Dacă momentul istoric o cere, vom apăra identitatea noastră creștină cu toate forțele, nu avem cum și nici nu vrem să ne sustragem de la misiunea de a apăra creștinismul.

Fără creștinism, eu și toți cei ca mine am fi fără identitate, fără umbră, condamnați la o existență fără valori pe care să le recunosc incluse în codul meu genetic când mă uit în ochii aproapelui meu, ar fi condamnat la  depreciere românismul și limba română, cuvântul dor și toată istoria bătăliilor din manualele noastre de istorie.

Istoria noastră e istoria unui popor care a apărat creștinătatea. 

Cine are curajul să se dezică de această responsabilitate a istoriei, de această moștenire?

Eu sunt dintre cei care împreună cu răzeșii lui Sadoveanu ,,avem hodina vântului și-a apelor; statornici întru nestatornicie, ne bucurăm și de moarte, căci atunci vedem fața lui Dumnezeu”

Celor care mă consideră neadecvată la această oră a istoriei le spun cu Ionel Teodoreanu: ,,Cine nu cunoaște durerea și truda închise într-un bulgăr de sare, să stea la o parte!”

Omule, aproape al meu, eu rămân bulgărul tău de sare doar prin identitatea mea creștină. 

Mă dăruiesc ție, la frângerea pâinii, pe seară, și dacă sfărâmarea bulgărelui va să vie, lampa ta își va crește lumina în răsfrângerea cristalele rupte din mine.

Atunci o să înțelegi că  eu, azi, decid să fiu pentru tine, pentru copiii tăi, sare a pământului și reflex de lumină în care vei regăsi dumnezeirea și pacea și prosperitatea în care să construiești o eră nouă, pe aceiași lege eternă, imutabilă, legea morală a creștinismului.


Mirtis Dumitru, 21 iunie 2021

Fratta Terme di Bertinoro, FC, Italia

Implică-te în renașterea României

Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.


Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 

Beniamin Petrean a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.