În mijlocul ceții în Miraflores 

În weekend, un blogger pentru London Review of Books a publicat The Fog in Lima, o poveste de primă mână a experiențelor sale recente în ceață Lima. 

Lima este în ceață. Am fost acolo de mai multe ori în ultimii 20 de ani și nu-mi amintesc să fi văzut soarele poate mai mult de jumătate de oră odată. După un timp înveți rutina. 

Diminețile în Lima sunt cețoase. De la miezul dimineții până seara este înnorat, iar de crăpătura zorilor se mută din Pacific. O adiere constantă înghite coasta și mișcă norii masivi de ceață înăuntru și afară.

Dar apoi, de asemenea, abia plouă în Lima. I-am întrebat pe localnici dacă plouă vreodată acolo. Răspunsul a fost de obicei un zâmbet, o ridicare a umerilor sau un nu anemic.

Cum se mută apoi poluarea și smogul din imensa metropolă, am întrebat? Ei nu știu. Praf pe acoperișuri, praf pe mașini, praf pe pământ, praf pe copaci și vegetație. Nu există ploaie care să spele totul și să dea oamenilor aer proaspăt să respire. Imaginați-vă că: oamenii din Lima abia dacă au mirosit aerul proaspăt adus de un duș tropical răcoritor care curăță aerul de praf și ce nu.

Ce, s-ar întreba, ar face milioane de oameni să trăiască într-un astfel de mediu? Unde vremea este monotonă, repetitivă, iar oamenii abia văd soarele sau respiră ploaia aer răcoritor? Și, totuși, ei fac.

Lima merită totuși o călătorie. Miraflores, la aproximativ 15 kilometri est de magnifica catedrală Santo Domingo din centrul Lima este probabil locul de top pentru turiștii străini să se odihnească.

O suburbie imensă a Limei, Miraflores este zona rezidențială a celor mai bogate din Peru. Întinzându-se pe mile întregi de-a lungul coastei Pacificului, Miraflores este, de asemenea, locul preferat pentru turiști să se odihnească câteva zile după ce au vizitat Anzii, Machu Picchu, Arequipa, Trujillo, Amazonas și alte atracții turistice formidabile.

Centrele comerciale sunt modeste, dar la standardele occidentale. Hotelurile de top punctează coasta la mile și câteva blocuri distanță de coastă, opțiunile de cazare moderat și mai accesibile abundă.

Mâncarea este excelentă, din belșug și, în general, ieftină. Librăriile pe ici pe colo sport cele mai bune reviste și literatură din America de Sud și Europa, precum și cafenelele ciudate, inclusiv Starbucks, sunt peste tot.

Parcurile exotice obstrucționează junglele de ciment din Lima și traficul greu și poluant. Și, în weekenduri nu este neobișnuit, cum te plimbi pe străzile din Miraflores, să auzi grupuri mari de localnici venerandu-se în marile congregații, atât catolici cât și evanghelici.

Dar Miraflores este și locul unde alerg, ori de câte ori sunt în Lima. La câteva blocuri spre est de centrul orașului se află marginea căderii bruște a dealurilor pe vârful cărora se află Miraflores.

Alergi spre est câteva blocuri și apoi virezi la stânga pentru o jumătate de milă pentru a ajunge la treptele care te duc la plaja de la baza stâncii.

Aproximativ o jumătate de milă de trepte te vor duce la baza stâncii unde autostrada Pan American trece de-a lungul Pacificului, ducându-te la Barranco la sud și San Isidro la nord.

E aproape miezul dimineții când alerg și picioarele mele încă se mișcă, de la capătul sudic al falezei până la capătul de nord. Asta înseamnă aproximativ 3 mile într-o direcție.

Plaja este însă o dezamăgire. Aerul miroase de la amestecul de mirosuri marine și deșeurile eliberate în apă de restaurantele din apropiere. Mai îngrozitoare chiar este duhoarea nisipului împachetat amestecat cu resturi de combustibil, gunoi și deșeuri de câini.

Dar vremea este perfectă pentru alergat. E grozav. Nu ajunge niciodată sub 60 sau cam așa ceva în Miraflores – adică 15C – sau peste 75 – adică 24C. Dar este cețoasă și ceață.

Ceața este deasă dimineața devreme și simți boabele fine de apă îți lovesc fața în timp ce alergi. Nu prea e nimeni pe plajă în acel moment.

Oamenii petrec până la orele mici ale dimineții și până la miezul dimineții singurii oameni pe care îi vezi în jur sunt angajații Municipalidad de Miraflores, curățând plajele, reparând suporturile de biciclete sau udând vegetația.

În timp ce alerg, oamenii încep să se prelingă. Bătrânii și femeile își pun marfa pentru o zi, sperând să vândă apă și suveniruri turiștilor. Iubitorii de câini își plimbă câinii.

Muncitorii restaurantului strangeau gunoi în coșurile mari de gunoi plasate ici și colo pe plajă. Câțiva oameni încep să alerge și ei. Unii ne fac poze alergătorilor și viața merge mai departe.

Când eram aproape de sfârșitul alergării pentru dimineața am văzut un camion alb pe plajă aproape de scări care duce înapoi la Mireflores. Un tânăr a ieșit din camion, a întins o pătură pe capotă, și-a scos fiul din camion și l-a pus ușor pe pătură. Apoi a ridicat ușor capul fiului său și și-a orientat fața spre soarele timid care încerca să străpungă norii în timp ce ceața începea să se ridice.

Intrigat, m-am oprit din alergat și l-am privit pe tânăr și am privit cum se descurcă cu tandrețe cu fiul său. Nu mai mult de doi ani, băiețelul era tetraplegic. Inima mea s-a scufundat la vedere.

M-am uitat minute în șir la mânuirea blândă a fiului său tetraplegic. Dragostea, grija, interesul pentru bunastarea baiatului, speranta – toate au fost acolo, expuse complet, impresionante si coplesitoare emotional.

Apoi am traversat autostrada PanAmerican pe jos, urmărind mașinile în stânga și în dreapta. Aș fi putut să iau podul de deasupra - sau pasarela cum îi spun localnicii - pentru a face trecerea mai sigură, dar am decis că sunt suficient de rapid pentru a trece peste autostradă.

Am ajuns în siguranță pe partea cealaltă și am început să alerg din nou. Odată ce am ajuns la capătul scărilor, am rămas fără suflare. Am terminat. Nu aveam cum să mai alerg, în sus pe deal o jumătate de milă, sute de trepte până în vârful dealului.

Am mers pe jos, în schimb. Și plimbarea a meritat. S-a conectat cu mine cu localnicii care au început să iasă din casele lor și să-și facă rutina de dimineață.

Era săptămâna de după Crăciun și oamenii erau binedispuși. Ei zâmbeau și se logodeau cu privirea lor, spunând ocazional buenos dias. Copiii se jucau si ei. În masă. Peruenii au o mulțime de copii.

Câțiva dintre ei desenau cu cretă pe treptele care duceau în vârful dealului. Fetele desenau flori si rochii in roz iar baietii par sa se multumeasca cu interesele mai masculine: sabii in negru si imaginile regilor cu coroane rosii pe cap.

Eram înconjurat de viață. Prin viață abundentă. A fost frumos. Era perioada din an dintre Crăciun și Anul Nou când oamenii se gândesc mai puțin la multele probleme din viața lor și se concentrează pe ceea ce contează cel mai mult: familia și relațiile.

În curând am ajuns în capul scărilor. Adolescenții au ieșit și ei pe role. Ceaţa aproape că dispăruse şi cerul a început să se limpezească. Miraflores a fost acolo pentru toți să vadă, cu oamenii săi în aer liber, arătându-și splendoarea, măreția și ospitalitatea.

În drum spre modestul meu hotel m-am oprit la o cafenea pentru un ceai fierbinte. Și uitându-mă printre cărțile de pe rafturile lăsate de turiști, am văzut cartea mea preferată. Conținut, l-am apucat, m-am scufundat într-un scaun confortabil și am citit Cuvântul, în timp ce sorbeam delicioasa mea ceașcă de ceai

S-a dovedit a fi o zi frumoasă în Miraflores, chiar și în mijlocul ceții!