Cazul Furdui readuce în discuție subiectul de azi. La ce servește dezmembrarea intenționată a familiei naturale: interesului suprem al copilului, al familiei ori al statului?
Subiectul este vast și constituie obiectivul unui număr imens de cărți, studii sociologice, opinii, articole și chiar decizii judecătorești.
Gândindu-mă la subiectul de azi mi-a venit în minte o decizie incisivă a Curții Supreme din Utah de acum 10 sau 15 ani.
Curtea critică, indirect, mofturile adulților privind alegerile care pe le fac în viață, stilurile de viață pe care și le aleg, divorțul, concubinajul și lucruri asemănătoare, fără să se gândească ori să ia în considerare impactul acestor comportamente și schimbări sociale asupra copiilor.
Cu alte cuvinte, Curtea încercă să convingă adulții că sunt egoiști și că se gândesc doar la ei. Nu se gândesc la cele mai firave ființe ale societății: copiii.
Ne-am obișnuit cu expresia "interesul suprem" al copilului. Este o expresie cu origini în dreptul anglo-saxon care apoi a fost inserată în Convenția Internațională a Drepturilor Copilului (New York 1989), iar apoi în legislațiile interne ale țărilor care au semnat și promulgat Convenția.
Interesul suprem al copilului denotă decizii judecătorești, politici și acțiuni vizate să asigure bunăstarea supremă a copiilor. Nimic rău cu asta.
Obiectivul este foarte bun. Dar, tot mai mulți dintre noi încep să afirme că există un interes și mai înalt și elevat, interesul suprem al familiei.
Interesul suprem al familiei combină interesul suprem al copiilor cu interesul suprem al părinților. Interesele lor nu sunt în conflict, ci în armonie, iar statul trebuie să faciliteze îmbinarea armonioasă a acestor interese.
Statele care răpesc copiii de la părinți, cum e Norvegia, iar acum Germania, afirmă că o fac în interesul suprem al copiilor.
Ne-am obișnuit cu aceste afirmații propagandistice, dar e vremea să le examinăm mai îndeaproape, în lumina realităților zilnice.
Adică: ce se întâmplă și cum se derulează viața zilnică a copiilor luați de la părinți și puși în plasament ori în grupuri supravegheate de agenții statului și nu de părinți?
În ultimii ani au ieșit la iveală realități deloc plăcute privind acești copii în Marea Britanie.
Unii copiii sunt luați de la părinți pentru că se încaieră acasă, sunt violenți, iar părinții îi obstrucționează fizic pentru a evita escaladarea violenței ori distrugerea bunurilor.
Se știe mai puțin că odată ajunși în plasament cu alți copii, copiii devin și mai indisciplinați.
Nici mama, nici tata nu sunt pe aproape să-i disciplineze, autoritatea parentală dispare, iar comportamentul copiilor se dezintegrează. În plasament se încaieră și mai mult, devin și mai agresivi, mai vulgari, mai violenți.
Unii dintre ei sparg obiectele din jur, lovesc pereții, scuipă copiii din jur, învață vulgaritate unii de la alții. Abuzul sexual nu este nici el exclus.
Cum se rezolvă conflictele? Este chemată poliția. Uneori de 2 sau 3 ori pe zi pentru a liniști copiii.
Poliția ia locul părinților. Astfel statul secular a confiscat autoritatea multimilenară a părinților de a-și disciplina copiii si a acordat-o poliției. Astfel, unii copii sunt sedați, alții imobilizați fizic.
Apoi intervin psihologii, "experții" care încearcă să ia locul părinților. Urmează "evaluările", opiniile de "expertiză", și denaturarea, în multe cazuri, a echilibrului emoțional al copiilor.
Asta a fost calea aleasă de statul secular pentru a rezolva problemele de disciplină din familiile nucleare intacte.
Este ea cea mai bună? Probabil că atunci când legile aferente acestui domeniu social au fost adoptate, cei care le-au adoptat au anticipat că ele vor funcționa perfect.
Dar nu au funcționat perfect. Experimentul Keltner din Germania care plasa minorii cu pedofili a fost o tragedie, o pată neagră pe conștiința Germaniei.
Am convingerea că în viitorul nu prea îndepărtat, Occidentul își va da seama de eroarea crasă care o face când ia copiii de la părinți în numele principiului interesului suprem al copilului.
În opinia mea, o nouă doctrină trebuie adoptată: principiul interesului suprem al familiei naturale și nucleare, în care statul intervine nu să dezmembreze familia, așa cum a făcut cu familia Furdui, ci să faciliteze rezolvarea conflictelor din familie, acolo unde există, pentru a asigura integritatea familiei naturale.
Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.
