Dl Ciucă şi dl Ciolacu s-au străduit să ajungă la Iaşi cu prilejul sărbătoririi Unirii din 1859. Nu mică mi-a fost nedumerirea, însă, să constat, din discursurile celor doi, că sentimentul patriotic lipseşte la clasa politică a țării.
În loc să țină alocuțiuni patriotice care să se încheie cu cuvintele tradiționale "Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România" ori "Dumnezeu să fie cu noi", cei doi au vorbit mai mult despre Europa, Schengen şi "valorile" europene decât de "valorile române", familie, tradiție, viitor ori spiritualitatea şi valorile părinților noştri care ne-au asigurat supraviețuirea multimilenară.
M-a frapat, dar şi surprins, de exemplu, acest pasaj din discursul dlui Ciucă: "în plus, în cazul României, echilibrul şi înţelepciunea socială, susţinerea puternică a valorilor europene şi euroatlantice acţionează ca un veritabil catalizator în jurul libertăţilor democratice. Vă mulţumesc şi am încredere că împreună vom menţine România acolo unde îi este locul de secole – în marea familie a democraţiilor europene şi occidentale!”
Nu cred că majoritatea românilor sunt pe aceeaşi pagină cu dl Ciucă privind "valorile europene" şi mă îndoiesc că el ne-ar putea da o listă a lor. Nu cred că majoritatea românilor sunt pe aceeaşi pagină cu dl Biden privind "valorile transatlantice" cu care de altfel nu se identifică majoritatea cetăţenilor de rând ai Americii.
Aceste aşa numite "valori" sunt de fapt "non-valori," începând de la "a", adică "avort", până la "t", adică "totalitarismul secular" impus de Bruxelles asupra noastră, a persoanelor tradiționale şi conservatoare.
Suntem fără îndoială pe aceeaşi pagină privind democrația şi valorile ei intrinsece. Dar e ciudat şi ironic să-i auzim pe dl Ciucă şi pe dl Ciolacu vorbind despre democrație, având în vedere că pe perioada pandemiei, si nu numai, au impus politici şi legislații deloc democratice şi de-a dreptul dictatoriale şi tiranice.
Vine 2024: şansa unică a forțelor conservatoare din România să-şi unească forțele să elimine coalițiile politice nepatriotice şi tenebroase reprezentate de cei doi lideri.
Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.
