.st0{fill:#FFFFFF;}

Mica Unire din 1859, un pas mare spre Marea Unire din 1918! 

Articole | 24/01/2023

Este 24 ianuarie! Este ziua în care, în 1859, Țara Românească l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza ca lider al Munteniei, aşa cum Moldova o făcuse pe 5 ianuarie.

Mica Unire a fost astfel completată prin voința românilor din ambele Principate, exprimată prin bucurie, spontaneitate, discursuri celebre şi nădejdea unui viitor comun şi prosper.

A fost un început bun. Dar a fost şi greu. Nu întreaga Europă vedea cu ochi buni unirea românilor. Austria ne-a stat împotrivă, la fel ca Turcia.

Prima era îngrijorată că, odată uniți, românii vor privi spre Bucovina de Nord, iar apoi spre Ardeal, încercând ceea ce în 1918 avea să fie Marea Unire! Iar turcii erau îngrijorați că mai devreme sau mai târziu românii îşi vor cere, ori chiar dobândi, independența.

Aveau motive să fie îngrijorate. Imperialismul austriac a cedat sentimentelor puternice de solidaritate etnică a românilor în 1918 când s-a produs Marea Unire, iar turcii ne-au acceptat independența în 1877. Dacă Mica Unire s-a făcut fără vărsare de sânge, Marea Unire a impus vărsare de mult sânge.

Realizarile românilor, în doar 60 de ani, au fost remarcabile. La o lună înainte de împlinirea a 60 de ani de la Mica Unire, s-a înfăptuit Marea Unire! Ca urmare a jertfei a sute de mii de tineri români. Prețul pe care l-au plătit a fost enorm.

Dar din jertfa străbunicilor noştri însă am câştigat nu doar noi. A câştigat întreaga Europă. Imperialismul Kaiserului german şi al Împăratului austriac a fost anihilat, iar prezența musulmană în coasta Europei redusă semnificativ. Bulgaria şi-a câştigat şi ea independența, iar apoi Albania în 1912.

Cinstim memoria înaintaşilor noştri şi mulțumim lui Dumnzeu pentru că încă ne îngăduie să trăim într-un colț al lumii care încă poartă numele de România.

La Mulți Ani, România!


Imagine preluata din ziarulunirea.ro
Implică-te în renașterea României

Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.

Autor
Peter Costea
Președinte ARN
Peter scrie articole în mod voluntar pentru ARN. Dacă și tu poți scrie articole sau vrei să contribui cu altceva, alătură-te echipei de voluntari!

Petrean Beniamin a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!

Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.