.st0{fill:#FFFFFF;}

Pandemie: Mai puțină democrație și mai multă tiranie (II) (Opiniile lui Pierre Manent) 

Articole | 22/09/2021

În vremuri stresante de genul celor în care trăim, într-o societate liberă rezolvarea problemelor trebuie să se facă prin convingere, nu constrângere.

Prin dialog, nu monolog. Prin discuții cu cetățenii, nu prin directive stridente.

Pentru a-și menține libertatea, societatea liberă stresată de provocări extraordinare trebuie să accentueze păstrarea libertății, nu știrbirea ei.

Deoarece, dacă pandemia devine un pretext pentru stat să se alieze cu marile corporații, Big Pharma în cazul de față, pentru a menține ordinea socială, cu siguranță vor urma, cu alte ocazii, și alte alianțe la fel de inadmisibile și sordide pentru democrație și cetățenii liberi.

Pericolul este evident: odată ce puterea este apucată de stat, statul nu o va lăsa în grabă, asemenea unui câine care nu lasă.

Acestea au fost câteva din gândurile pe care mi le-a lăsat un interviu recent dat de filosoful francez Pierre Manent privind impactul pandemiei asupra statului de drept, a democrației, a suveranității naționale.

În opinia lui, pandemia a decapitat noțiunea identității colective europene. Fiecare stat a acționat în interesul lui egoist, punând interesele cetățenilor lor înaintea intereselor colective ale UE.

Asta a dovedit, zice el, ipocrizia noțiunii "solidarității europene" și a spulberat ideea că structurile supra-statale sunt mai eficiente în rezolvarea calamităților colective decât statul național.

Restricțiile și certificatele verzi, spune Manent, au pus capăt "guvernării reprezentative" sau a "democrației reprezentative" în Europa. Ingredientul esențial guvernării reprezentative este "încrederea" cetățenilor în cei care îi guvernează.

Încrederea a suferit în anii pandemiei ispitind cetățenii să-și abandoneze loialitatea față de stat și guvernanți. Guvernarea din perioada pandemiei a fost și încă este "guvernarea prin reguli" ("a governance of rules").

Obiectivul constituțional este protejarea libertăților individuale, pe când "guvernarea prin reguli" impune restricționarea libertăților individuale în numele protejării drepturilor constituționale.

Experiența democrațiilor europene cu pandemia îl determină pe Manent să facă distincție între două sisteme contradictorii.

  1. Primul este sistemul clasic fondat pe state naționale suverane în care sistemul politic se constituie din "democrații și guvernări reprezentative".
  2. Al doilea, adică cel de azi, este sistemul post-modern fondat pe state nominal suverane, dar administrate de structuri supra-naționale constituite din administrații și jurisdicții ale regulilor impersonale" ("admnistrations and jurisdictions in charge of the impersonal rules").

Ceea ce îl duce pe Manent la următoarea concluzie:

"sistemul nou privează în mod treptat sistemul vechi de legitimitate și vigoare, astfel încât viața în Europa își pierde rapid vitalitatea și abilitatea de a contracara provocările curente și viitoare". 
"The new system progressively deprives the old one of its legitimacy and vigor so that European life as a whole is fast losing its vitality and ability to meet the current and future challenges".

Agreez cu opinia lui Manent că :

"procesul decizional european pe perioada pandemiei a fost lent și complicat"
"European decision-making was slow and cumbersome".

Manent deplânge "docilitatea" francezilor față de restricțiile statului, care i-a luat prin surprindere.

Privind "experții" și "oamenii de știință", Manent afirma că și-au pierdut credibilitatea:

"oamenii de știință au suferit o pierdere de credibilitate și încrederea publicului și stima".
 "scientists suffered a loss of credibility and public trust and esteem".

O mare îngrijorare pe care Manent o împărtășește este că "obsesia oamenilor cu sănătatea va deveni chiar și mai tiranică ( the pre-existing obsession with health will become even more tyrannical").

Interviul filosofului Manent este deosebit de fascinant, relevant și de actualitate. Vă sugerez să-l lecturați.

Implică-te în renașterea României

Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.

Autor
Peter Costea
Președinte ARN
Peter scrie articole în mod voluntar pentru ARN. Dacă și tu poți scrie articole sau vrei să contribui cu altceva, alătură-te echipei de voluntari!

Petrean Beniamin a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!

Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.