.st0{fill:#FFFFFF;}

Parlamentul European condamnă Texasul pentru interzicerea avortului. Texasul răspunde: „Don’t mess with Texas!” 

Articole | 11/10/2021

Parlamentul European își bagă nasul peste tot. Cu o aroganță de nedescris, pe care o cunoaște fiecare est-european, dar mai ales creștinii.

 Cu o agresivitate nesăbuită care își propune anihilarea celor care încă gândesc rațional și normal și refuză îndoctrinarea în "valorile europene" imorale.

Un ultim exemplu este campania lansată de Parlamentul European împotriva Texasului săptămâna trecută când, pe 7 octombrie, a adoptat o rezoluție de condamnare a Texasului pentru că, așa cum se știe în toată lumea, la 1 septembrie a intrat în vigoare o lege care interzice avortul după 6 săptămâni de sarcină.

Este momentul în care umanitatea și viabilitatea ființei umane nu mai pot fi puse la îndoială din punct de vedere științific, fiind momentul în care inima copilului nenăscut deja bate.

Încă mai caut textul rezoluției și lista voturilor. Pe moment vă pot oferi doar comunicatul de presă.

Rezoluția a fost adoptată cu un vot de 381 la 253.

Legea statului Texas încă rămâne în vigoare. Săptămâna trecută un judecător federal din Austin (capitala Texasului) a blocat legea, dar tribunalul federal de recurs din New Orleans i-a anulat decizia. De asemenea, Tribunalul Suprem din Texas a refuzat blocarea legii.

 Luna trecută am acordat un interviu pentru Radio Unison din Zalău privind noua lege a avortului din Texas. Îl puteți urmări aici.

De data asta, PE "bit more than it could chew / a mușcat mai mult decât poate mesteca", pentru a folosi o expresie tipic texană. Texasul nu e România, nici Muntenegru.

 Texasul și texanilor nu le pasă și nici nu vor fi intimidați și nici nu vor lua în considerare amenințările eurocraților din PE. Guvernatorul din Texas, Gregg Abbott, nu e dl Klaus Iohannis, nici Emmanuel Macron.

La nivel economic nici o țară din Europa nu este la nivelul Texasului. 30 de milioane de texani produc anual un PIB de 1,9 trilioane de dolari. 80 de milioane de germani produc dublu, 3,8 trilioane. PIB-ul per capita în Texas este de peste 60.000 de dolari, care ar fi cel mai ridicat din Uniunea Europeană.

 La începutul lunii, Tesla, cea mai mare companie producătoare de baterii electrice din lume, și-a mutat sediul din Palo Alto, California, în Austin Texas. Deci, Tesla a devenit o companie texană. În ultimele luni, Tesla a făcut turul Europei pentru a găsi o țară unde ar putea investi peste 5 miliarde de dolari pentru a construi o fabrică de baterii electrice în Europa. [NOTĂ: De ce nu în România, dragi politicieni?]

Dacă ar fi un stat independent, Texasul ar fi a noua putere economică mondială și a patra putere economică din Europa (după Germania, Marea Britanie și Franța). Important pentru noi, însă, Texasul este cea mai mare putere conservatoare din America, o inspirație și locomotivă pentru celelalte state conservatoare din SUA, liderul mișcării conservatoare din America.

Simt că este ceva providențial în ce se întâmplă. Legalizarea avortului în America a început în Texas, în 1973, și am sentimentul că abolirea dreptului la avort în America va începe tot în Texas.

Texasul a rămas fidel tradiției creștine. Texanii sunt mândrii de moștenirea lor creștină, fie catolică, protestantă ori evanghelică. Pământul texan a fost prielnic fugarilor și bejenarilor obijduiți care acolo și-au găsit libertatea față de monarhiile europene, de persecuția religioasă din Lumea Veche, de aroganța sistemului nobiliar european, și de aroganța aristocrației din New England / Noua Anglie.

 Au construit un sistem politic și economic după chipul și asemănarea omului de rând: libertate, credință în Dumnezeu și atașament ireversibil pentru valorile tradiționale, familie și glie. Asemenea românilor, de altfel.


Autor
Peter Costea
Președinte ARN
Peter scrie articole în mod voluntar pentru ARN. Dacă și tu poți scrie articole sau vrei să contribui cu altceva, alătură-te echipei de voluntari!
Implică-te în renașterea României

Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.


Petrean Beniamin a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!

Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.