.st0{fill:#FFFFFF;}

De ce PNL nu este și nici nu poate deveni un partid conservator? 

Articole | 09/07/2021

Prin coincidență, în după-amiaza zilei de joi când eu și dl Beniamin Lup, Președintele Executiv ARN, purtam discuția pe live privind subiectul de mai sus, PNL a dovedit, încă o dată, că nu este un partid conservator.

Pe 8 iunie Parlamentul European a adoptat o rezoluție care condamnă Ungaria și pe "Orban cel Rău" pentru că au adoptat recent o lege care protejează minorii de propaganda revoluției sexuale. Votul a fost zdrobitor, de 459 la 147 și 58 de abțineri.

PSD nu a votat de fel, dovedind din nou că este un partid laș, neutru față de valori și deloc interesat de a le proteja. Nici PSD junior (Pro-România) nu a votat de fel. Dl Ponta și dna Crețu au fost absenți.

Toți europarlamentarii USR au votat pentru rezoluție. Europarlamentarii UDMR au votat împotrivă. Europarlamentarul PNL, Siegfried Vasile Mureșan, a votat pentru, 7 s-au abținut, iar dna Vălean nu s-a prezentat la vot.

Un partid autentic conservator nu s-ar fi abținut în acest context. Ar fi dovedit solidaritate cu o țară care promovează politici autentic conservatoare când e vorba de valori. [Notă: Nu mă pronunț aici privind alte obiecțiuni pe care UE le are la adresa Ungariei]

Este vorba de același Siegfried Mureșan, persoana pe care am atenționat-o prin e-mail în mod expres luna trecută privind pericolele Raportului Matic adoptat de PE în iunie.

EPP, gruparea politică din PE care pretinde să unească forțele conservatoare a votat, în marea ei majoritate, pentru rezoluție.

Menționam ieri, tot în discuția cu dl Lup, că EPP s-a distanțat de mult timp de conservatorismul autentic și nu este de fapt o grupare conservatoare.

Este, deci, jenant pentru PNL, un partid care se consideră de dreaptă, să fie afiliat grupului EPP care condamnă, în loc să apere valorile morale.

Notați și titlul comunicatului emis de Parlamentul European cu prilejul adoptării rezoluției:

"Parlamentul European se opune vehement legii anti-LGBTQ maghiare"
"European Parliament vehemently opposed to Hungarian anti-LGBTQ law

 Titlul este o falsitate și dovedește gândirea amețită a majorității europarlamentarilor. Ungaria a adoptat legea pentru a proteja minorii de propaganda revoluției, sexuale, nu pentru a "discrimina".

Europarlamentarii au solicitat Comisiei Europene să inițieze imediat o acțiune de infringement împotriva Ungariei, să sisteze asistența financiară pentru Ungaria și măsuri punitive similare.

Unul dintre motivele adiționale pentru care PE e iritat la adresa Ungariei este și inițiativa de revizuire a Constituției ungare pentru a prevedea că "the mother is a female and the father is a male / mama este femeie, iar tatăl bărbat". Este o situație stranie din mai multe perspective. E tragic că societatea a ajuns la acest punct de degradare morală și de gândire încât mama și tata nu ar mai înseamnă femeie și bărbat, dar și straniu că cetățenii sunt nevoiți să recurgă la măsuri constituționale pentru a proteja adevărul.

Implică-te în renașterea României

Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.

Autor
Peter Costea
Președinte ARN
Peter scrie articole în mod voluntar pentru ARN. Dacă și tu poți scrie articole sau vrei să contribui cu altceva, alătură-te echipei de voluntari!

Petrean Beniamin a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!

Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.