.st0{fill:#FFFFFF;}

Progresiștii României votează pentru avort în Parlamentul European. Din nou. 

Articole | 17/06/2022

Revin la subiectul postat ieri. Pe 9 iunie, 425 de europarlamentari au votat Rezoluția de condamnare a SUA, Oklahoma și Texas pentru legile pro-viață pe care le-au adoptat, inclusiv posibila abrogare de către Tribunalul Suprem al SUA a dreptului federal la avort. Doar 122 de europarlamentari au votat împotrivă: https://c-fam.org/…/eu-parliament-attack-u-s-supreme…/

Majoritatea europarlamentarilor români au votat în favoarea Rezoluției: PNL, USR, PSD, PMP, UDMR.

Iată lista lor: Băsescu, Blaga, Falcă, Marinescu, Motreanu, Mureșan, Nistor, Tomac, Botoș, Cicurel, Cioloș, Gheorghe, Mituta, Pâslaru, Ștefănuță, Strugariu, Borzan, Ciuhodaru, Crețu, Grapini, Negrescu, Piculă, Plumb, Tudose, Winkler. Mulți dintre europarlamentarii români nu au votat de fel.

Voturile contra au fost date de Independenți și de Conservatorii Reformați.

Surprind negativ declarațiile grupului EPP din care fac parte PNL, UDMR și PMP: „This is completely sick. The right to abortion is a matter of freedom and is absolutely crucial for all women’s opportunity to shape their lives as they wish / Treaba asta este de-a dreptul bolnăvicioasă. Dreptul la avort este o chestiune de libertate și absolut crucial pentru oportunitatea femeilor de a-și fasona viața cum vor”.

EPP se consideră a fi un grup conservator de dreapta. Nici pe departe. Oricine neagă dreptul la viață al copiilor nenăscuți respinge doctrinele fundamentale ale conservatorismului. Viața și protejarea vieții, din momentul concepției, este o trăsătură definitorie a conservatorismului. Cei care nu se identifică cu acest principiu nu au dreptul să se identifice ca fiind conservatori. Personal eu nu îi consider ca făcând parte din familia conservatoare. Recomand ca nici voi să nu tolerați astfel de devieri radicale de la principiile care definesc democrația creștină.

Astfel de poziții dovedesc migrarea spre „progresismul politic” al europarlamentarilor români.

Pe de altă parte, conservatorii au justificat rațional votul lor contra: „What is taking place here is a huge irregularity. What are you even trying to do? Take over US jurisdiction? Ilicitly interfere in democratic legislation? It is shameful and discrediting for this institution / Ce se întâmplă este o iregularitate uriașă. Ce încercați să faceți? Să vă suprapuneți jurisdicției americane? Să vă amestecați ilegal în legislația democratică? Este un lucru rușinos pentru instituția asta (Parlamentul European)”.

Agreez cu remarca autenticilor conservatori europeni. Reversul acestei situații ar fi o Rezoluție adoptată de Congresul SUA care condamnă Uniunea Europeană pentru o anumită directivă cu care americanii nu sunt de acord. Ar fi inacceptabil.

Autor:Petre Costea, Președinte ARN

Petre scrie articole în mod voluntar pentru ARN. Dacă și tu poți scrie articole sau vrei să contribui cu altceva, alătură-te echipei de voluntari!


Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 

Lidia Szentmihalyi a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.