.st0{fill:#FFFFFF;}

Scholz în România: promisiuni goale? 

Articole | 07/04/2023

Cel mai puternic om din Europa și unul dintre cei mai puternici din lume ne-a onorat cu prezența la București săptămâna aceasta. Politicienii țării probabil s-au simțit luați în seamă și flatați, așa cum s-au simțit și când olandezul Rutte ne-a vizitat în toamnă, urmărind interesele supreme ale Olandei, nu interesele României ori ale românilor. La întoarcerea acasă, Rutte ne-a spus că nu ne lasă în Schengen.

Acum a venit rândul lui Scholz. Scholz e un negociator și politician destoinic, bun pentru Germania, nu pentru România. Bun în sensul că negociază în favoarea Germaniei și în defavoarea părților terțe. Bun în sensul că promovează unilateralismul, nu interesele comune ale Europei ori Uniunii Europene. Deseori obține derogări de la politicile europene atunci când ele defavorizează Germania. Un exemplu recent privește eliminarea mașinilor cu combustie internă pînă în 2035.

Pentru abilitățile lui de negociator, Scholz merită respect. Dar pentru promisiunile goale pe care le face părților terțe merită critică și mustrare. Media din România a făcut o treaba de doi bani analizând vizita lui Scholz în România. A copiat propaganda apărută pe paginile oficiale ale Ambasadei Germaniei la București.

Scholz nu a venit în România pentru că ne iubește. A venit pentru că îl interesează ce avem: resurse naturale de care Germania are nevoie, la fel ca în Germania nazistă din Războiul Mondial. A fost o vizită tipică din partea unei țări care practică neocolonialismul economic și politic, o politică pe care politicienii noștri o acceptă asemenea celor din Burkina Fasso sau Ghana.

Promisiunile lui Scholz, însă, trebuie luate cu o doză mare de scepticism. Din februarie 2022 până azi, Germania a făcut multe promisiuni pe care nu le-a ținut. Acum o lună, presa americană l-a criticat dur pe Scholz, foarte aproape de a-l numi mincinos.

În același timp, Scholz vorbește și cald și rece. Promisiunile lui nu pot fi luate în serios. E cel mai imprevizibil și neserios partener al Alianței Nord-Atlantice. Articolul din publicația Atlantic a enumerat mai multe promisiuni făcute de Scholz privind conflictul din Ucraina și situația globală, fără, însă, a împlini niciuna dintre ele. A promis 100 de miliarde de euro pentru cheltuieli militare, dar până în prezent nu a cheltuit nici măcar o lețcaie.

Conform articolului, “In the intervening 12 months, he has not delivered on his sweeping vision for a more modern, more active German military / în intervalul ultimelor 12 luni, [Scholz] nu a făcut nimic pentru a implementa viziunea lui pentru o armata germană mai modernă și activă”.

România cheltuie 2,5% din economia națională pentru apărare, pe când Germania nici măcar 1%. Scholz a promis că va cheltui 2%, dar promisiunea rămâne moartă. În iarnă, Scholz a publicat un comentariu de 5 000 de cuvinte în Foreign Affairs în care sugerează o lume multi-polară. Lumea unipolară dominată de America e evitată, la fel ca o lume bipolară dominată de America și China. Poate Scholz are dreptate. Poate întrevede că Germania să fie unul din “polii” lumii multipolare pe care el o propovăduiește. Totuși, întrebarea inevitabilă și logică este: având în vedere că Scholz (și Germania în general) promite multe și face zero, cine mai poate avea încredere în cuvintele și promisiunile Cancelarului?

În naivitatea lor, politicienii României își pun nădejdea în Scholz. În opinia mea, ei fac o mare gafă. România are nevoie de o viziune europeană și globală nouă, una radical diferită de cea timidă și ineficace dusă de decenii de partidele de la guvernare.

Vremea incompetenților și a corupților s-a sfârșit. Nădăjduim să ne ajutați în 2024 să-i scoatem din Parlament și să-i înlocuim cu oameni capabili și cinstiți.

Alătură-te Alianței Renașterea Națională! Vă rugăm să alocați câteva secunde pentru a completă formularul de contact.

Implică-te în renașterea României

Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.

Scholz
Autor
Peter Costea
Președinte ARN
Peter scrie articole în mod voluntar pentru ARN. Dacă și tu poți scrie articole sau vrei să contribui cu altceva, alătură-te echipei de voluntari!

Alin Jian a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!

Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.