.st0{fill:#FFFFFF;}

Solicităm Ucrainei să respecte identitatea etnică a românilor din Ucraina 

Articole | 10/01/2023

Conform ultimului recensământ al Ucrainei, făcut acum două decenii, 409.000 de cetățeni ai Ucrainei se identificau ca fiind romani. Ei locuiesc în teritoriile istorice ale părinților noștri, din Rutenia și Carpații Păduroși până dincolo de Nistru și gura Nistrului.

Fără îndoială, numărul cetățenilor din Ucraina care își trag rădăcinile etnice din români este cu mult mai mare. Libertatea de identificare etnică, însă, trebuie respectată.

Am citit în presă, iar apoi m-am informat pe lângă contactele mele din Ucraina, că luna trecută Duma ucraineană a adoptat „noua lege a minorităților naționale”.

Ea prevede creșterea numărului cursurilor școlare în limba ucraineană și scăderea numărului de cursuri în limba maternă a minorităților etnice. Ideea aceasta a fost lansată în 2017, dar promulgată ca lege pe 13 decembrie.

Persoanele cu care am tratat subiectul sunt îngrijorate deoarece schimbările legislative vor rezulta inevitabil în diminuarea identității etnice a grupurilor minoritare. Ceea ce este inacceptabil.

În primul rând o „lege a minorităților naționale” nu este necesară. Este arhaică. Nu își mai are locul în Mileniul III.

Nu mai suntem în Secolul XIX, nici în Imperiul Țarist. Libertatea și autonomia personală în domeniul identității etnice sunt garantate în dreptul internațional.

Este recomandabil ca autoritățile din România să se opună aplicării acestei legi. Ea nu doar contravine convențiilor internaționale, dar si bunului simț. Suntem vecini de 1000 de ani. Politicile de asimilare etnică sunt incompatibile cu prietenia și relațiile sănătoase de vecinătate.

Subiectul acesta nu e discutat în mass media, atât națională, cât și internațională, dar trebuie discutat. Tocmai acesta este unul dintre motivele pentru care Ungaria se opune susținerii Ucrainei în conflictul cu Rusia: politica de asimilare a minorităților etnice demarată de Ucraina cu mulți ani în urmă.

În Rutenia trăiesc aproximativ 150.000 de maghiari. Același motiv este și una dintre justificările populației ruse din oblasturile limitrofe Rusiei pentru a se separa de Ucraina și a se alipi Rusiei.

Autoritățile Ucrainei ar trebui să adopte o atitudine mai maleabilă și tolerantă. Occidentul a dovedit o simpatie rar întâlnită față de Ucraina în conflictul cu Rusia.

Săptămâna trecută SUA a anunțat un nou ajutor militar pentru Ucraina. Iar Franța și Germania au făcut la fel, pentru prima dată pe durata războiului și după multe luni de ezitare.

Ne-am făcut și noi partea și am dovedit că suntem vecini buni și ospitalieri. Într-o conversație recentă cu contactele mele din Odessa mi s-a comunicat că pe durata conflictului creștinii din România au donat aproximativ 200 tone de alimente refugiaților ucraineni sosiți în satele de la nord de Dunăre. Lăudabil. Efortul acesta ne-a costat bani, timp, benzină, ore interminabile la granițe.

Nu cerem mult înapoi din partea vecinilor noștri ucraineni. Nu cerem bani, nici teritorii. Cerem respect și libertate pentru păstrarea și dezvoltarea integrității etnice a românilor din Ucraina.

Implică-te în renașterea României

Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.

Autor
Peter Costea
Președinte ARN
Peter scrie articole în mod voluntar pentru ARN. Dacă și tu poți scrie articole sau vrei să contribui cu altceva, alătură-te echipei de voluntari!

Petrean Beniamin a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!

Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.