Valea Jiului, victimă a politicii climatice a UE și a politicienilor 

Valea Jiului, victimă a politicii climatice a UE și a politicienilor indiferenți (ori incompetenți) ai României.

Închiderea minelor din Valea Jiului nu este o chestiune trivială. Este una cât se poate de serioasă, pe care politicienii României caută să o mușamalizeze așa cum se face de obicei: indemnizații bănești minerilor concediați, pentru o vreme. Zâmbesc când discută subiectul și nu se văd regrete pe fețele lor. Concedierea minerilor va avea consecințe nefaste. Starea lor de depresie se va generaliza și va afecta viețile a zeci de mii de oameni și a familiilor lor. Va produce dislocații și efecte negative masive.

Pentru a realiza consecințele extreme și vătămătoare a închiderii minelor asupra minerilor și familiilor lor, vă sugerez lecturarea cărții lui JD Vance, Hillbilly Elegy.

Ea descrie impactul psihologic incredibil de rău pe care închiderea minelor și a oțelăriilor a avut-o asupra minerilor și oțelarilor din Ohio, Kentucky, Pennsylvania și West Virginia. O criză economică creată artificial a dus la crize personale, psihologice și de familie care dăinuie în viețile minerilor și oțelarilor și a familiilor lor de zeci de ani.

Nonșalanța cu care politicienii României tratează închiderea minelor din Valea Jiului șochează. Ei ne spun că minele se închid pentru că nu sunt profitabile. Ne spun un neadevăr. Se închid pentru că așa ne impune politica climatică ipocrită a Uniunii Europene. O mină neprofitabilă poate fi făcută profitabilă. Orice om de afaceri ori economist competent o poate face. Dar o politică eronată și mai ales ipocrită, nu.

În ianuarie, miniștrii UE au solicitat eliminarea treptată a cărbunelui ca resursă energetică. UE vrea să folosească doar “renewable energy”, adică energie obținută din surse reciclabile. UE a solicitat interzicerea investițiilor europene în petrol și gaze naturale în întreaga lume. Polonia s-a opus ferm, obținând o excepție de la politica europeană privind exploatarea cărbunelui. În plus, UE nu intenționează să elimine ori să restricționeze exploatarea petrolului și a gazelor naturale în Marea Nordului, dar critică țările producătoare de petrol și gaz natural. În Germania, 35% din toată energia încă este generată de termocentrale pe cărbuni, iar în mai, anul trecut, o nouă termocentrală pe cărbuni a fost inaugurată acolo.

Ipocrizie? Categoric. România nu are nimic de câștigat din politica climatică a UE. Politicienii României, începând cu dl Iohannis, tac chitic, în timp ce minerii țării își pierd locurile de muncă. Azi ei, iar mâine petroliștii României și cei care muncesc ori vor munci la exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră.

Din nefericire, există deja un precedent grav în România. Când România intenționa să-și extindă industria energetică prin exploatarea gazelor de șist, mișcarea „climate change” a reacționat puternic și în România, dar și la Bruxelles. Exploatările Chevron la Pungești au fost stopate. Nițică înțelepciune din partea guvernanților României ar fi rezolvat controversa în favoarea României și a cetățenilor României. Se puteau crea multe locuri de muncă și bine plătite. Se putea încetini migrarea vasluienilor spre Occident.

Din nefericire, și în 2014, dar și în 2021, în centrul politicii României e plasat sloganul „să nu ofensăm Uniunea Europeană”. Ar trebui să fie tocmai invers: omul, factorul uman și interesele naționale trebuie să constituie esența și centrul întregii politici a României, fie că o ofensăm pe dna Merkel ori nu.

Recomand un articol care discută despre ipocrizia Bruxellesului privind modificările climatice și impactul ei asupra țărilor membre, Seaver Wang, Is Climate Change a Foreign Policy Isssue? 

Imagine preluată de pe replicahd.ro