Nu, mulțumim! Non, merci! No, thanks! De la începutul anului am dat peste un număr relativ mare de articole în presa europeană care discută despre violența din Occident. Corect, în Occidentul pretins infailibil, nu în estul european "sălbatic".
Și nici în Italia unde, ne atenționa mass media "progresistă", a fost aleasă o coaliție de guvernare "fascistă", ori, dacă nu "fascistă", atunci cu tendințe "fasciste".
În Belgia și Olanda bătăliile între grupuri armate de traficanți de droguri se intensifică, cauzând victime în rândul populației civile inocente.
Iar în Olanda, fostul ministru al justiției e sub supraveghere continuă ca urmare a amenințărilor cu moartea. Titlul articolelor era:
"Belgia și Olanda: captive mafiei drogurilor?"
"Belgium and the Netherlands: in the grips of the drug mafia?"
Suntem mulțumitori că astfel de știri nu avem, încă, în România.
Dar cel mai șocant articol recent privește Franța. Nu e vorba de violența care inevitabil se produce când 1 milion de oameni ies în stradă și protestează împotriva politicilor privind pensiile.
Câți dintre noi am auzit, de exemplu, că miercuri, 11 ianuarie un bărbat înarmat cu un cuțit a rănit șase persoane la Gare du Nord în Paris?
Nu știam nici eu dacă nu răsfoiam revista britanică The Spectator.
Vă recomand să citiți comentariul, intitulat, Terror has become banal in Macron's France (Teroarea a devenit banală în Franța lui Macron.)
Macron a ales tăcerea. Autorul ne amintește că în 2016 un tunisian a ucis între 80 și 90 de persoane trecând peste ele cu un camion de tonaj mare. Prim-ministrul francez la vremea aceea, Manuel Valls, spunea publicului înmărmurit că:
"vremurile s-au schimbat și e nevoie să ne învățăm să trăim cu terorismul". Incredibil!
Nu acesta este contractul social pe care cetățenii l-au făcut cu statul. Individul și-a abrogat dreptul la autoapărare încredințând această responsabilitate statului, tocmai ca urmare a acestui contract social.
De atunci încoace, autoritatea și obligația de a ne ține în siguranță a aparținut statului. În acest context, afirmația dlui Valls, o personalitate influentă în UE, este de-a dreptul șocantă.
Traduse pe înțelesul tuturor, cuvintele dlui Valls ar suna așa: "dragi cetățeni ai Europei: obișnuiți-vă cu terorismul. Statul nu vă poate proteja"!
Aflăm că acest criminal era un migrant sosit în Franța în 2019 ori 2020 fie din Algeria ori Libia – nu se știe exact – și care a primit ordin de expulzare.
A convins însă autoritățile că dacă va fi expulzat va fi persecutat în țara de baștină. Așa a convins autoritățile să-l lase să rămână în Franța.
Anual, 120.000 de străini primesc ordin de deportare din Franța, dar numai 5% până la 6% dintre ei (adică 6.000 până la 7.000) pleacă.
Deportările nu sunt o prioritate pentru Macron. El și cei din jurul lui vorbesc despre o "tranziție demografică" necesitată de îmbătrânirea rapidă a populației Franței. Populația în vârstă urmează să fie înlocuită de migranți tineri, fie ei needucați ori criminali.
Push back! Este timpul ca est-europenii să se opună toleranței autorităților occidentale față de criminali și teroriști.
Din nefericire, în UE nu există – și nici nu se poate purta – un dialog între fostele puteri coloniale și est-europeni. Există doar o impunere ideologică din partea primilor asupra celor din urmă. Discursul merge în sens unic, de la vest la est.
Dacă esticii au argumente pentru echilibrarea conversației cu occidentalii, se pare că nu există voința politică să o facă. Violența din Occident este una serioasă. Esticii trebuie să insiste ca occidentalii să-și pună casa în rânduială. Și doar apoi să dea lecții altora.
Trăim într-un continent tot mai violent. Nici est-europenii și nici politicile lor nu sunt responsabile pentru asta. Occidentalii sunt. În întregime.
Atunci, întreb: de ce tăcem? Ori, cum se spune în engleză: "why do we keep taking it on the chin / de ce continuăm să permitem să fim pălmuiți"?
.
Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.
