Alianța Renașterea Națională salută decizia istorică a Tribunalui Suprem al SUA de a recunoaște Dreptul la viață al copiilor nenăscuți.

Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii pune astfel la locul potrivit dreptul la viață, recunoscând copilul conceput ca fiind ființă umană și recunoscându-i astfel demnitatea umană și drepturile umane.

24/06/2022

Francezii au îmbrățișat o identitate laică. Formați de mai multe generații să gândească laic și să respingă identitatea creștină, francezii au devenit mândri de laicismul lor. Din nefericire, laicismul francez face și victime. Prima lui victima este toleranța.

24/06/2022

Cel mai recent episod al serialului de proastă calitate „Vrem educație sexuală în școli” s-a încheiat marți, prin re-adoptarea de Parlament a unei legi din 2020, aprig contestată de președintele Iohannis și de ONG-urile Soros, autoare ale scenariului pentru serialul sus-numit.

23/06/2022

Numărul americanilor care se identifică a fi creștini practicanți, dar și al celor care cred în Dumnezeu, scade de la an la an. Procentele acestea probabil că sunt mult mai mari în România, dar secularizarea în România nu mai poate fi pusă la îndoială.

22/06/2022

Redau câteva dintre temele discutate de Ruta, fiecare pe scurt, subtil, în cele aproape 300 de pagini ale cărții ei „I Must Betray You / Trebuie să te trădez!”

22/06/2022

Călătoria mea în martie prin România, când am vizitat mai multe filiale ARN, cât și Ucraina, mi-a dat prilejul și să citesc cartea lui Ruta Sepetys: I Must Betray You! / Trebuie să te trădez. Publicată la începutul anului, cartea deja a fost tradusă în limba română.