24/06/2022

Ia, este un articol vestimentar românesc, care ne definește printre altele identitatea noastră culturală, făcând parte chiar din patrimoniul național românesc.

22/06/2022

Conservatori din toată lumea, uniți-vă!

În România nu s-a auzit de Mayra Flores. Dar America a auzit de ea săptămâna trecută. Hispanică, Flores a băgat groaza în Partidul Democrat. Cu un vot de 58 % la 43%, tânăra republicană l-a scos din Congres pe rivalul ei, un deputat democrat. Districtul lui Flores, McAllen, Texas la graniță cu Mexic, este 85% hispanic.

21/06/2022

Dl Iohannis ne-a numit „fanatici religioși”. Dacă noi îl numim „fanaticul de la Cotroceni” ajungem la închisoare?

Clasa politică a țării știe cum să se pună deasupra legii, iar pe noi în afara ei. Și, culmea, pretinde să o facă prin metode constituționale.

Revin la articolul 369 deoarece treaba e foarte serioasă. Mulți dintre cei cu care discut subiectul parcă încă nu ne-am dezmeticit din coșmarul prin care trecem de două săptămâni încoace. Nu este de glumă. Dacă „păzitorii templului”, adică a statului secular, vor aplica această lege, orice cuvânt care ne va ieși din gură va putea fi interpretat, tot de „păzitorii templului” secular, ca fiind o ofensă care atrage pedeapsa cu închisoarea.

20/06/2022

Strategia Națională de Educație Parentală 2022 – 2030″ (SNEP)
Statul vrea ajutorul familiei, nu invers.

Unul dintre motivele pentru care mă opun SNEP-ului 2022 (Strategia Națională pentru Educație Parentală) este că aceasta nu prevede sprijinirea familiei ca instituție socială. Dimpotrivă, urmărește îndoctrinarea părinților în ideologia pedagogică seculară a „experților”, dar nu suflă o vorbă despre sprijinirea familiei române în bătăliile ei cu politicile anti-familie inventate și promovate de statul secular și tribunalele lui obediente.

18/06/2022

Acum două săptămâni dl Iohannis a promulgat legea incriminării incitării la ură în România. În acest fel, România a intrat în rând cu țările seculariste totalitare occidentale unde discursul care ofensează te trimite la închisoare. Când libertatea cuvântului este suprimată ori înăbușită, rezultatul inevitabil este descinderea totalitarismului peste cetățeni.

17/06/2022

Revin la subiectul postat ieri. Pe 9 iunie, 425 de europarlamentari au votat Rezoluția de condamnare a SUA, Oklahoma și Texas pentru legile pro-viață pe care le-au adoptat, inclusiv posibila abrogare de către Tribunalul Suprem al SUA a dreptului federal la avort. Doar 122 de europarlamentari au votat împotrivă: https://c-fam.org/…/eu-parliament-attack-u-s-supreme…/
Majoritatea europarlamentarilor români au votat în favoarea Rezoluției: PNL, USR, PSD, PMP, UDMR.
Iată lista lor: Băsescu, Blaga, Falcă, Marinescu, Motreanu, Mureșan, Nistor, Tomac, Botoș, Cicurel, Cioloș, Gheorghe, Mituta, Pâslaru, Ștefănuță, Strugariu, Borzan, Ciuhodaru, Crețu, Grapini, Negrescu, Piculă, Plumb, Tudose, Winkler. Mulți dintre europarlamentarii români nu au votat de fel.