.st0{fill:#FFFFFF;}

Zi de doliu pentru Republica Moldova 

Comunicate de presă | 28/06/2021

Luni, 28 iunie, este o zi de doliu pentru Republica Moldova. În această zi s-au împlinit 81 de ani de la ocupația Basarabiei și a Bucovinei de Nord (28.06.1940)  de către Uniunea Sovietică, în baza Pactului încheiat între URSS și Germania Nazistă la 23 august 1939.

Dintr-o populație de 3.776.000 de locuitori, în teritoriile ocupate de URSS, 2.078.000 (55%) erau etnici români.

Peste 200.000 de locuitori de toate etniile s-au refugiat în România în cele câteva zile care au urmat după 28 iunie, dar alte sute de mii de persoane din teritoriile ocupate au fost deportate, iar mai mult de 70% dintre ei au fost omorâți. 3.776.309 locuitori și o suprafață de 50.762 km2 din trupul României au fost lăsate prada furiei oarbe a hoardelor rusești.

Alianța Renașterea Națională amintește despre aceste acțiuni și evenimente cu profundă emoție.

Este deosebit de  regretabil că oficialii din România cât și cei din Republica Moldova au uitat despre aceste evenimente istorice, care au dus la separarea acestui teritoriu de România până în zilele de astăzi.

Nu a fost dat nici un comunicat din partea președintelui Klaus Iohannis, nici din partea Guvernului României, precum nici o reacție nu a fost din partea d-nei președinte Maia Sandu, nici din partea Guvernului Republicii Moldova.

ARN mai amintește că, în  același an 1940, în luna septembrie,  Nordul Bucovinei, Ținutul Herta, nordul și sudul Basarabiei au fost incorporate, de către Stalin, în componența RSS Ucrainene, unde au rămas  până astăzi

După masacrul petrecut în perioada anilor 1940, între 1944-1952, alte sute de mii de victime se vor adauga în timp: românii vor fi împușcați, torturați, iar în anul 1992 au fost comise jafuri, violuri, incendii, cruzimi înspăimântătoare  de către ostașii ”eliberatori ruși” ai Armatei a 14-a, în timpul războiului din Transnistria. 

Peste toate – deznaționalizare, umilire, tortură psihică, rusificare forțată, destine distruse, care au marcat cu durere istoria basarabenilor în timp.

Atitudinea tacită a conducerii României și a celei din Republica Moldova, de a uita această pagină a istoriei, pune semne de interogație.

Alianța Renașterea Națională este îngrijorată de această situație și se întreabă ce se surprize se mai pregătesc pentru Republica Moldova.

Noi suntem contra confederalizării acestui teritoriu – proiect promovat și impus cu mult zel de Germania și Federația Rusă în ultimii 10 ani.

Alianța Renașterea Națională depune eforturi pentru ca cele două maluri ale Prutului să se apropie cât mai mult pe diferite căi și activități culturale, economice, sociale, de investiții, politice, de educație, etc.

Noi, cei din ARN, suntem pentru adoptarea unei noi legi prin care tuturor cetățenilor din Republica Moldova,  urmași ai celor cărora din cauza ocupației din  1940 le-a au fost pierdută cetățenia, să le fie redată printr-o procedură simplificată.

Vom depune eforturi ca în acest sens să triumfe adevărul istoric, iar teritoriul dintre Prut și Nistru să revină înapoi la patria mamă.

Implică-te în renașterea României

Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.


Petrean Beniamin a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!

Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.