California cere creștinilor să nege Biblia

27/02/2021

Iertați-mi îndrăzneala, dar de unde vine nebunia asta? Recent, în legislatura Californiei a fost introdus un proiect de lege care interzice magazinelor să aibă secții separate pentru bărbați/băieți și femei/fete. Magazinele care nu se vor conforma vor fi amendate cu $1000. Se începe cu secția jucăriilor și a hainelor pentru copii. Magazinele nu vor mai putea separa jucăriile și hainele după sexul biologic, o secție a jucăriilor și hainelor pentru fetițe și una pentru băieți, scrie în acest articol.

Poate unii zâmbim. Ce hazliu, ar putea spune alții. În final, însă, este o tragedie greu de exprimat în cuvinte când statul impune firmelor cum să-și facă reclamele, dar mai ales că trebuie să o facă în conformitate cu ideologia sexuală oficială promovată de stat. În plus, trebuie să o facă sub amenințarea cu amenzi. Este, de fapt, o formă de îndoctrinare secularistă forțată.

Care este diferența între îndoctrinarea prin amenzi din California și îndoctrinarea prin muncă forțată la Canalul Dunăre - Marea Neagră din România comunistă?Nu mi se pare extremă, deci, afirmația că, dacă acest proiect de lege va fi adoptat, de fapt firmele și, indirect, proprietarii ori acționarii, vor fi constrânși să nege Biblia. Să promoveze ideologia de gen care ne spune că nu există "parte femeiască" și "parte bărbătească".

Proiectul de lege impune ca hainele și jucăriile să fie amestecate într-o secție mixtă, unisex. Semnele "jucării / haine pentru fete" și "haine / jucării pentru băieți" vor fi interzise. La fel reclamele pentru hainele și jucăriile pentru copii. Singurele semne permise vor fi "kids / copii", "unisex" sau "gender neutral / neutre".

Mă gândesc la mamele ori tații care își vor duce copiii la aceste magazine și vor întreba:"unde e secția de haine pentru băieți?" Vor fi si ei pasibili să fie amendați?

Imaginați-vă apoi angajații statului / "vânătorii de erori sexuale", le-am putea spune, care vor fi plătiți, natural, din impozitele părinților, să meargă din magazin în magazin să inspecteze și să dea amenzi cu duiumul.

Din fericire pentru firmele din California statul poate impune restricții legale pentru reclame doar dacă sunt "indecente". Reclamele sunt considerate "commercial speech" protejate de constituție și libertatea de expresie și a cuvântului. Statul nu poate impune firmelor cum să-și facă reclamele (ce să spună), doar cum să nu le facă, adică să nu aibă un conținut indecent. "Haine pentru fetițe" poate deci fi interpretat, în mintea autorilor proiectului legislativ, ca o formă de exprimare indecentă.

Unul dintre sponsorii proiectului legislativ explică motivația în termeni de libertate de expresie: "this is an issue of children being able to express themselves without bias / este o chestiune pentru a permite copiilor să-și exprime individualitatea fără părtinire".

Peter Costea


cuvinte cheie:

Biblia, California, Crestini


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.