.st0{fill:#FFFFFF;}

Anihilarea: de Michel Houellebecq 

Resurse, Voluntari | 28/05/2022

Houellebecq este un autor francez contemporan despre care am scris de mai multe ori. Am recenzat două din cărțile lui. Recent și-a publicat ultima carte care continuă același fir filosofic care îl caracterizează: este pasionat de declinul moral al civilizației occidentale și de descinderea Occidentului într-un neant hedonist fără drum de întoarcere.

Ultima lui carte e intitulată Aneantir, care în românește ar fi A nimici / A distruge. Eu am ales titlul „Anihilare”. Cartea e lungă, de peste 780 de pagini, și încă nu a fost publicată în română. Recomand cartea și ofer o recenzie abreviată publicata în limba engleză. Traducerea a fost făcută de Părintele Emil Ember (ARN Maramureș), doresc să îi mulțumesc pe această cale. Recenzia în engleză poate fi citită aici: https://www.firstthings.com/…/05/houellebecqs-omelette

Michel Houellebecq

Când Cehov a transmis plictiseală fără a fi plictisitor, așa și Michel Houelelbecq oferă o totală lipsă de sens fără a fi lipsit de sens. Într-adevăr, subiectul sau special este golirea spirituală, intelectuală și politică a vieții într-o societate modernă a consumatorilor – Franța în acest caz, dar ar putea fi orice țară occidentală. Unul ajunge să înțeleagă de la început ce vrea sa spună, dar observațiile sale sunt atât de acute și au arătat că variațiile sale pe temă merită întotdeauna o lectură. Houelelbecq dezvăluie absurditatea care adesea se află în spatele obișnuinței. El este atât de acut ca observator al tendințelor sociale încât uneori expresia sa apare aproape profetică: a prevăzut atacul terorist în Bali și apariția protestelor vestelor galbene în Franța.

El a considerat mult că amenințarea islamului în Occident nu vine atât de mult din islamismul în sine, cu resursele intelectuale inutile, ci din slăbiciunea, îndoielile, lașitatea răspunsului societății occidentale, golul în sine al afecțiunii vibrațiilor spirituale de care suferă Occidentul și pe care le descrie atât de bine, fără a și oferi o soluție (nu este locul ca scriitorii să se lase pradă imaginației, ci trebuie să fie construcții), cu excepția criticii, căci critica este prima etapă de a se gândi la ziua de mâine. Cea mai recentă carte, Anéantir este de departe cel mai lung roman al său: mai lung, de fapt, 734 de pagini, decât conținutul o justifică. Prima ediție a fost de 300.000 de exemplare, ceea ce este remarcabil pentru o lucrare serioasă de ficțiune și sugerează că autorul este acum un atât de mare fenomen literar că el nici nu se mai gândește la editare. Totuși, el nu este niciodată mai puțin citibil, iar în această carte are oarecum controlata tendință de porniri pornografice a ceea ce sunt în mod clar propriile sale fantezii sexuale.

Poate că nivelul său de testosteron scade. Nu acțiunea sau personajele sale sunt motivul pentru care cineva îl citește pe Houellebecq. Protagoniștii săi sunt întotdeauna aceiași sau asemănători: bărbați care se apropie de vârsta mijlocie sau au 40 de ani, care sunt inteligenți și bine educați și, dintr-un punct material, nu au probleme; ei nu suferă de anxietatea sordidă care apare de la a fi neîmpliniți. Singura lor problemă este că nu știu cum să trăiască sau pentru ce să trăiască. Ei nu sunt deziluzionați, pentru că nu au avut niciodată iluzii. Ei sunt fără religie, fără credință politică, chiar și fără cultură, cel puțin în sensul său profund, de a fi o gamă vitală a vieții lor, mai degrabă decât un ornament sau un sentiment.

Obsesia cu sexualitatea

Relațiile lor umane, familiale sau sexuale sunt superficiale, pe baza sentimentelor din moment, fără nici o aderență sau legate cu valorile tradiționale. Într-un fel, sunt liberi, dar numai în modul în care o particula în mișcare Browniană este liberă. Singurătatea este soarta lor și este, se poate deduce, consecința naturală a tipului de libertate promovat de revoluționarii din mai 1968. Revoluționarii au însămânțat vântul și au cules nihilismul. Și astfel există un element puternic al nostalgiei care funcționează prin munca lui Houellebecq, fără nici o sugestie consolatoare că omleta s-ar putea întoarce în ouăle din care a fost făcută. Niciodată până acum, sugerează Houellebecq, nu am fost atât de prosperi și atât de incompetenți în chestiunea de a ști cum sa trăim.

Anéantir (distrugerea) este o lucrare polifonică, cu mai multe teme interconectate. Acțiunea se petrece la cinci ani de la data publicării, în anul electoral 2027. Protagonistul, Paul, este un funcționar public și confidentul unui ministru tehnocratic al economiei, Bruno, care repune economia franceză pe calea progresului. Bruno, un om foarte capabil, este un posibil candidat pentru președinție, care îi oferă lui Houellebecq posibilitatea de a descrie natura auto-satirizantă a politicii moderne, în care comunicarea este totul și conținutul nu valorează practic nimic. Cei care antrenează candidații în arta comunicării sunt doar femeile tinere, lumea care a devenit atât feminizată, cât a rămas și masculinizată: feminizată în sensul că rolurile de lider sunt luate de femei și masculinizată în sensul că acele femei au luat un set de manifestări și de atitudini deosebite de munca masculină. Interconectată cu această temă politică este o poveste de mister.

O erupție de mesaje ciudate, inclusiv filmulețe, de exemplu, despre Bruno, care este executat cu o ghilotină, apare pe internet la nivel mondial; sau navele cu containere sunt distruse; cea mai mare bancă de spermă din lume, din Danemarca, este arsă din temelii. Serviciile secrete încearcă, dar nu reușesc, să descopere cine este în spatele acestei activități și până la sfârșitul cărții încă nu știm. Acest lucru este nesatisfăcător: este ca și cum ai citi un roman despre cine a făcut-o fără a descoperi vreodată cine a făcut-o. Oferă libertate cititorului să rămână în imaginația sa fără nevoia de plauzibilitate. Viața personală a personajelor ocupă cea mai mare parte a cărții. Ele sunt, așa cum se așteaptă de la Houellebecq, nesatisfăcătoare, ca să spun cel puțin.

Occidentul ostil vârstnicilor

De exemplu, fratele mai mic și ineficient al lui Paul, Aurélien, al cărui scop pentru viață este restaurarea unor tapiserii medievale, și este căsătorit cu un jurnalist mediocru de caracter vicios și care are un copil prin însămânțare artificială, deși Aurélien nu este steril. Ea își alege un donator de spermă negru pentru a maximiza umilința soțului, demonstrând în mod public că fiul nu este al lui, și în același timp, care pretinde virtutea liberală pentru ea însăși, fiul ei fiind dovada vie că nu este prejudiciabilă rasial. Houellebecq sugerează aici că ceea ce în lumea modernă este considerată virtute politica pare să fie adesea compatibilă sau chiar produsul unui caracter personal neplăcut.

O alta temă a cărții este tratamentul societății noastre pentru vârstnici. Tatăl lui Paul, care era un ofițer superior în serviciul secret francez, are un accident vascular cerebral grav și va fi primit la centrul de îngrijiri pentru oamenii în starea vegetativă, dar din motive administrative, această unitate este închisă în curând, iar tatăl lui Paul este transferat într-o casă de îngrijiri care este, de fapt, o instituție pentru eutanasie prin neglijare. În conformitate cu legea franceză, în cazul unui pacient care nu poate comunica, medicul curant are dreptul și datoria de a hotărî ce este în interesul pacientului.

Deci, Paul și restul familiei sale contactează un grup, presupus că sunt legați de departe, care salvează bătrânii din ambreiajele instituțiilor care vor, de facto, să-i omoare. Aceasta este cea mai mică mișcare socială care ar apărea? Intriga și consecințele sale, indiferența birocratică, cruzimea și incompetența statului modern, sunt foarte plauzibile. Houellebecq, întâmplător, a fost un adversar consecvent și feroce al legalizării eutanasiei în Franța, prin care se pune din nou în fața intereselor serviciilor secrete din țara sa. „Când o țară – o societate, o civilizație – ajunge la punctul de a legaliza eutanasia”, a scris el anul trecut în Le Figaro, se pierde în ochii mei orice drept la respect.

Un bun observator al imoralității occidentale

Astfel stând lucrurile, nu numai că nu este legitim, ci mai mult este de dorit să fie distrusă, pentru ca o altă țară, o altă societate, o altă civilizație să aibă șansa de a se ivi”. Lucrarea lui Houellebecq explică faptul că indivizii, nu mai puțin decât civilizațiile, se distrug. Oamenii moderni, în povestirile lui Houellebecq, au o voință de auto-distrugere: ei caută mizerie atunci când nu există niciun motiv extern sau „obiectiv”. Pentru sfârșitul cărții, Paul, în vârstă de cincizeci de ani, suferă de un cancer al gurii, care îl va ucide în curând – de unde și titlul cărții. Între timp, el și soția lui și-au reaprins dragostea după ani de înstrăinare. Ei au continuat să trăiască împreună, deși fără contact real între ei. Înstrăinarea lor pare să fi fost rezultatul auto-distrugerii, deoarece nici unul dintre ei nu se schimbă în esență atunci când își redescoperă dragostea față de celălalt. Dragostea răscumpără viața și îi da un înțeles, putem să extragem din această carte. Dar, din păcate, dragostea este deosebit de dificil de găsit în lumea contemporană.

Valorizăm posibilități nelimitate, în timp ce dragostea necesită angajament și limitare de sine. Fără a aduce atingere defecțiunilor literare (de la care, la urma urmei, nici un autor nu este complet exempt), nu există un scriitor contemporan cunoscut mie, care să fie un analist mai fin decât Houellebecq din perspectiva culturală, psihologică și spirituală a Occidentului din ziua de azi.

Autor:Petre Costea, Președinte ARN

Petre scrie articole în mod voluntar pentru ARN. Dacă și tu poți scrie articole sau vrei să contribui cu altceva, alătură-te echipei de voluntari!


Lidia a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!

Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.