De aproape doi ani de zile ni se spune în mod constant că cetățeanul de rând este incompetent, ignorant, și prin urmare incapabil să se pronunțe cu privire la acte medicale cum ar fi vaccinul, deși se spune că este un act personal și privat.
Da, este un act personal și privat la care se pricep doar medicii, doar pentru care doar TU trebuie să îți asumi responsabilitatea. Și nu oricum, ci în contextul unei lipse acute de informare și educație științifică.
Cu alte cuvinte, fără a se comunica într-o manieră adecvată beneficiile vaccinurilor și modul în care acestea contribuie la prevenirea a numeroase boli infecțioase, astfel încât oamenii să fie conștienți și să se vaccineze. De asemenea, nu se explică într-o formă adecvată modul în care funcționează procesele de creare și de transfer de cunoștințe.
Am o primă întrebare: Cum se face (creează) un vaccin?
Nu sunt antivaccinistă. Am trecut prin covid, a fost o perioadă grea, nu sunt complet recuperată, dar nu vă pot sfătui nimic. Eu sunt o persoană unică și starea mea de sănătate este unică. Așa că nu mă pot erija în sfătuitoare în privința covid-ului sau a vaccinului sau a altor aspecte legate de acestea.
Totuși, ce mă face să rup tăcerea este faptul că găsesc vaccinul fie pe pupitrul politicienilor, fie pe altarul bisericilor.
Ca să fiu mai explicită, vaccinul este un produs biologic al cărui loc este în lumea oamenilor de știință, cu precădere în lumea medicală.
Iar vaccinarea este un act confidențial și care ar trebui să ofere o oarecare siguranță.
Aspecte de care se responsabilizează medicii. Sau cel puțin așa ar trebui să stea lucrurile, după umila mea părere.
Cum se poate pronunța un politician sau un preot în privința unui act medical despre care nu știe aproape nimic? De ce? Aceasta este întrebarea.
Nu este vorba aici de o inconsecvență?
De ce atât politicienilor cât și preoților li se dă autoritate într-un domeniu în care nici unii și nici alții nu au nici o expertiză, nici o competență, nici o calificare?
Inconsecvență. Ajung la concluzia că interesul este doar ca lumea să se vaccineze și atât. Eu nu spun că vaccinarea este bună sau rea, spun doar că există o inconsecvență, că nu există o logică de bun simț în această chestiune specifică.
Dacă politicienilor și preoților li se dă autoritatea să se pronunțe cu privire la un act medical, cum este vaccinul, atunci înțeleg că și medicii își pot spune cuvântul în chestiuni politice, cum ar fi propunerea și aprobarea legilor, bunul mers al țării, șamd.; și, de asemenea, se pot pronunța cu privire la organizarea slujbei religioase de duminică. Corect?
Reciproca, însă, nu este valabilă. Ceea ce înseamnă că se dă o conotație politică și religioasă acestui act medical. Actul ăsta medical are conotații politice și religioase profunde: te-ai vaccinat, ai beneficii; nu te-ai vaccinat, se face discriminare.
Cei care din diverse motive nu se vaccinează sunt caricaturizați, batjocoriți, sunt asociați cu tot felul de zăpăciți, de ciudați, sunt marginalizați, sunt excluși. Prin urmare, vaccinul a devenit un act politic, un act religios, și mai puțin un act medical confidențial și sigur.
Așadar, cel mai înțelept ar fi ca politicienii să facă politică, cum fac foarte bine de altfel, preoții să se ocupe de slujba religioasă și de propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, iar vaccinul, precum și alte aspecte legate de sănătate, să le lăsăm în seama medicilor, profesioniștii din domeniul sănătății, și să nu tot „evadeze” din cabinetul medical. Atunci vom vedea cu claritate cum stau lucrurile de fapt.
Până atunci:
Nu spun „nu” vaccinului, spun NU lipsei de informație privitoare atât la procesele de creare cât și la beneficiile dar si riscurile pe care acesta le oferă.
Nu spun „nu” vaccinului, spun NU refuzului companiilor care produc vaccinul să își asume responsabilitatea pentru efectele adverse. Eu, un cetățean de rând, care nu am studiat nici măcar o oră de medicină și nici de inforamție relevantă nu dispun pentru a mă putea pronunța. Prin urmare, logica și bunul simț mă îndeamnă să nu îmi asum ceva ce nu cunosc.
Nu spun „nu” vaccinului, spun NU încălcării dreptului meu constituțional la intimitate, stipulat în articolul 26, precum și a altor drepturi relaționate prevăzute în Drepturile și libertățile fundamentale, atunci când vaccinarea nu mi se prezintă ca o opțiune, ci ca o obligație.
Nu spun „nu” vaccinului, spun NU lipsei de transparență în ce privește gestionarea datelor mele personale și de sănătate solicitate pentru validarea certificatului de vaccinare.
Nu spun „nu” vaccinului, spun NU dihotomiei: confidențialitate sau siguranță. Cu toții ne dorim siguranță, dar cu ce preț?
Și o altă chestiune pe care o ignorăm cu toții: Cine ia aceste decizii?
Nu spun „nu” vaccinului, spun NU atâtor întrebări fără răspuns.
În încheiere aș vrea să adaug că toată această situație s-a redus la o singură idee: Siguranță vs. libertate și sănătate.
Iar această schematizare este periculoasă și acționează în detrimentul drepturilor și libertăților noastre fundamentale, atât în lumea analogică, cât mai ales în cea digitală. Ba mai mult, există posibilitatea să fim, deja, într-o carantină digitală fără dată de expirare.
Articol scris de,
Eliza Diaconeasa Voicu