„Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindrilă, și ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericii pentru școală; ș-apoi, să fi văzut pe neobositul părinte cum umbla prin sat din casă în casă, împreună cu bădița Vasile a Ilioaei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn, frumos și voinic, și sfătuia pe oameni să-și dea copiii la învățătură.
Și unde nu s-au adunat o mulțime de băieți și fete la școală, între care eram și eu, un băiat prizărit, rușinos și fricos și de umbra mea.
Și cea dintâi școlăriță a fost însăși Smărăndița popii, o zgâtie de copilă ageră la minte și așa de silitoare, de întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii.
Însă părintele mai în toată ziua dădea pe la școală și vedea ce se petrece... ”(…)
A doua zi însă a venit părintele pe la noi, s-a înțeles cu tata, m-au luat ei cu binișorul și m-au dus iar la școală.
„Că, dă, e păcat să rămâi fără leac de învățătură”, zicea părintele; „doar ai trecut de bucheludeazla și bucherițazdra: ești acum la ceaslov, și mâine-poimâine ai să treci la Psaltire, care este cheia tuturor învățăturilor...” (Ion Creangă)
Cum ar arăta astăzi o școală pusă sub controlul Bisericii, așa cum era mai demult?
Pe vremea lui Creangă preotul din sat umbla din casă în casă sfătuind părinții să-și dea copiii la școală. La poarta bisericii, foarte important, era construit un spațiu special pentru școală.
Curtea bisericii era plină de băieți și fete iar Psaltirea era „cheia tuturor învățăturilor”.
Cum se face că am pierdut această dimensiune a credinței creștine din școlile noastre, având atât de multe mărturii că Biserica a fost în linia întâi în ceea ce privește educația copiilor?
Mitropolitul Andrei Șaguna și-a lăsat atât de mult amprenta asupra școlii românești din Transilvania încât la moartea lui funcționau deja aproximativ 800 de școli, toate susținute de Biserică.
Astăzi nu mai avem așa ceva. Citind însă amintirile lui Creangă avem șansa de a privi în trecut la o lume pe care poporul nostru a pierdut-o.
Iar detaliul impresionant care se referă la faptul că „Psaltirea este cheia de boltă a tuturor învățăturilor” este unul de pus în ramă și atârnat pe perete să-l aibă copilul și părintele înaintea ochilor în fiecare zi.
Pentru că, având o singură excepție în ora de religie - care este tot mai atacată și aruncată în derizoriu - nimeni nu-i mai învață astăzi pe copii în școlile noastre cum să-și facă semnul crucii, cum să rostească o rugăciune, cum să cânte o priceasnă etc.
De Biblie și Psaltire nici nu poate fi vorba. Dacă cumva copilul va ști să recite psalmi înseamnă că i-a învățat de la părinți, nu de la școală.
Cu o oră de religie pe săptămână, care este atacată din toate părțile, este aproape sigur că într-o lume în care pedagogii noii-normalități își propun să toarne în mințile copiilor noștri egalitatea de gen – genurile fiind atât de multe și atât de fluide încât nimeni nu le va da vreodată de cap – o educație creștină, îmbrăcată într-o haină specifică poporului român, va fi în curând complet exclusă.
În consecință, vine ceasul, și acum a și venit, când, pe lângă ora de religie, vom avea nevoie urgent de un alt tip de școală.
O școală care să fie pusă complet sub controlul Bisericii pentru a oferi o educație creștină copiilor noștri într-un sistem paralel celui controlat de stat.
Mai exact, o școală care să nu fie acreditată de stat și unde statul nu are ce căuta să-și vâre coada îmbârligată cu tot felul de ong-uri sau alte interese...
Vremurile pe care le trăim ne impun într-un mod imperios necesar gândirea unei strategii și, implicit, a unei programe elaborate de specialiști creștini în scopul implementării acestei idei.
Trebuie să ne întoarcem cât mai curând la vremea lui Creangă și a Mitropolitului Andrei Șaguna. La o vreme în care Biserica se va implica în mod direct în educația creștină a copiilor noștri în fiecare parohie, fie ea și din cea mai mică localitate a țării noastre.
Nu vom avea altă soluție pentru a ne proteja copiii de lăturile noii-normalități. Câtă vreme Hristos mai ține Biserica aici pe pământ și câtă vreme mai putem ține în mâini o Biblie sau o Psaltire lumea zugrăvită de Creangă nu va fi pierdută definitiv.
Sigur că perspectiva unei școli paralele care să furnizeze copiilor o educație eminamente creștină ar fi de nesuportat pentru pedagogii noii-normalități.
Dar cui îi pasă?
Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.
