Decizia judecătorească emisa pe 14 iunie de Judecătoria din Walsrode este un document public care impune întrebarea de mai sus și îngrijorează. Decizia impune ca toate conversațiile dintre părinți și copii să aibă loc în limba germană.
În timp ce copiii mai mari vorbesc cursiv germana, făcând școală de mai mulți ani în Germania, copiii mai mici și părinții nu vorbesc germana cursiv.
Acasă, părinții și copiii vorbeau limba română. Și totuși, tribunalul a decis ca "în cadrul acestor sesiuni de contact, trebuie să aibă loc în limba germană".
Este vorba de sesiunile săptămânale între părinți și copii, supravegheate de autorități.
Autoritățile recunosc că limba maternă a copiilor este limba română și că părinții vorbesc cu greu limba germană.
De asemenea, recunosc că unii dintre copii nu vorbesc limba germană și că preferă să comunice cu părinții în limba română.
Cu toate acestea, au argumentat autoritățile, copiii au reușit să comunice cu părinții "și nu au existat probleme serioase de înțelegere".
Iar dacă s-ar permite comunicarea în limba română, ar fi nevoie de un interpret care să traducă pentru autorități discuțiile dintre părinți și copii.
Cu alte cuvinte, în opinia autorităților, limba română ar putea submina supravegherea vizitelor parentale.
Ar impune întreruperea conversațiilor dintre părinți și copii pentru a permite interpretului să traducă din română în germană pentru autoritățile germane care supraveghează întrunirile.
Singura excepție permisă de judecător a fost folosirea limbii române între părinți și fetița de doi ani, pe motiv că părinții nu o pot influența.
Un alt motiv, la fel de bizar, pentru care autoritățile au refuzat să permită conversații în limba română este insistența părinților că nu și-au abuzat copiii.
Cu alte cuvinte, autoritățile par să condiționeze utilizarea limbii române pe recunoașterea în mod expres de către părinți că și-au abuzat copiii. Este o condiție pe care eu o numesc în întregime ultra vires, adică în afara legii.
Interdicția folosirii limbii materne este obscenă. Denotă ostilitate și dispreț față de părinți și copii, etnia lor, cultura lor și este, în final, un act de discriminare la adresa copiilor și al părinților.
Este o ofensă la adresa noastră, a tuturor ca români. O țară "civilizată" nu tratează străinii în acest mod. O țară care se mândrește cu "multiculturalismul" și pretinde în mod sincer că aplică multiculturalismul, nu discriminează pe bază de apartenență etnică. O astfel de țară dovedește lipsă de compasiune. Dovedește cruzime.
Interdicția, însă, este și o încălcare a drepturilor parentale și a drepturilor copilului înscrise în Convenția Internațională a Drepturilor Copilului.
Pe lângă aspectele juridice, însă, decizia denotă și o politică a statului german de a înstrăina copiii de părinți, de identitatea lor etnică și lingvistică, și de a-i transforma din Ausländer / străini în Eingeborene / persoane native.
A fura copiii imigranților e una. A le fura identitatea etnică prin asimilare forțată și separare de părinți este o crimă împotriva umanității.
Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.
