Nu există familii fără schisme, adică neînțelegeri, și nici nu au existat. Începând cu familia lui Adam și Eva, ele au existat din abundență. Dar, grație unei cărți tocmai publicate, avem la dispoziție un manual care explică traiectoriile acestor neînțelegeri, cauzele lor, dar și remediile.
Este o carte seculară, care totuși merită să fie cunoscută mai ales având în vedere că munca de cercetare a autorului acoperă patru decenii. Ce spune el, deci, trebuie luat de bună credință. Titlul cărții este Rules of Estrangement / Regulile înstrăinării, iar autorul este psihologul american Joshua Coleman.
Schismele se produc pe verticală (între părinți și copii), dar și orizontală (între frați ori surori). Cauzele schismelor sunt diverse, dar și surprinzătoare.
În conversațiile confidențiale pe care le am cu unii părinți, mulți îmi spun: „Am făcut tot ce am putut pentru copiii mei. Ca să nu le lipsească lor nimic, așa cum mi-a lipsit mie când eram eu copil. Și totuși, copiii nu par să aprecieze ce fac pentru ei”.
Îngrijirea excesivă a copiilor, spune Coleman, este o cauză a înstrăinării verticale. Copiii se simt supra-răsfățați, unii vinovați pentru că mulți copii din jurul lor suferă, iar ei au din abundență. Încearcă să-și aline sensul de vinovăție distanțându-se de „protecția și bunătatea” părinților.
Este, deci, spune Coleman, nevoie de echilibru. Scrie el: "my research shows that you can be a consciencious parent and your kids may still want nothing to do with you when they're older / cercetarea mea indică faptul că poți fi un părinte conștiincios și copiii tăi totuși nu vor dori să aibă nimic de-a face cu tine când cresc”.
Și mamele și tații poartă o oarecare vină. Copiii supra supravegheați și îngrijiți își resping părinții pentru că doresc o oarecare doză de libertate. Nu vor să fie întrebați la tot pasul dacă le este foame, sete, frig, cald ori să fie cicăliți.
Disciplinarea excesivă în copilărie este un alt motiv de înstrăinare. Un alt motiv este că părinții nu au îngăduit copiilor să facă anumite lucruri, de exemplu să posede un telefon, acces la internet, un laptop, să meargă la concerte.
Înstrăinarea în relațiile de familie există, spune Coleman, de mai bine de 100 de ani, când lumea occidentală a devenit predominant industrială, iar membrii familiei se dispersau geografic pentru a-și câștiga pâinea.
Divorțul este o cauză primară a înstrăinării copiilor. Copiii sunt constrânși să "aleagă" între mamă și tată, părinții învinovățindu-se unii pe alții pentru nefericirea copiilor. Ajunși adulți, copiii aleg să se distanțeze de ambii părinți.
Concubinajul este o altă cauză serioasă de înstrăinare. Copiii se atașează greu și rar de tații lor care nu sunt căsătoriți cu mamele lor. Unii chiar îi disprețuiesc, învinovățindu-i că nu s-au căsătorit cu mama lor.
Infidelitatea în căsătorie înstrăinează și ea copiii, în mod special de părintele infidel.
Conflictul valoric este un alt motiv de distanțare. Copiii își învinuiesc părinții că sunt „înguști la minte”, „nu sunt în pas cu evoluția lumii” și ca atare îi interesează mai puțin asocierea cu generația mai în vârstă.
Conflictele orizontale (între frați ori surori) își au și ele cauzele lor specifice: invidie reciprocă (fratele e bun la sport, iar sora nu are talente distincte, ori invers); părinții părtinitori (de genul „mama a vrut băiat, iar eu sunt fată”); abuz fizic; lipsă de spațiu adecvat în casă pentru a putea sta singur/ă din când în când; ori, important, certuri privind cine îngrijește părinții îmbătrâniți și bolnavi.
Reconcilierea și eliminarea schismelor e greu de făcut, dar nu imposibil. Părinții sunt îndemnați să facă primul pas înspre reconciliere. Evident, evitarea divorțului, a concubinajului, a stilurilor de viață imorale, violența în familie și infidelitatea, constituie un pas mare înspre eliminarea înstrăinării.
De asemenea, e important, ne sfătuiește Coleman, să tratăm copiii în mod egal, cu respect și demnitate. În plus, e recomandat ca părinții să medieze neînțelegerile între copiii lor și să le rezolve devreme.
Recomand recenzia cărții.
Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.
