"Citesc una dintre cele mai fascinante cărți din ultimii ani în aceste zile. O carte despre strigoi. Un fel de escapism din orele tensionate ale zilei.
În noiembrie anul trecut a fost publicată o carte despre strigoi, vârcolaci și exorcism în lumea babiloniană și mesopotamiană de acum 6.000 de ani.
Autorul este Irving Finkel, iar titlul cărții este The First Ghosts: Most Ancient of Legacies (Primii strigoi: cea mai veche moștenire.)
Lumea strigoilor și a vârcolacilor nu le este străină românilor. Tradiția noastră este plină de povești, istorisiri, superstiții și creații folclorice similare care discută lumea nevăzută.
Am crescut și eu cu astfel de povestiri, multe dintre ele spuse nouă copiilor la gura sobei în lunile de iarnă când zilele erau scurte iar nopțile lungi.
Ne speriam de "strigoii" pe care parcă îi auzeam foșnind în liniștea nopții, în podul casei, în crivățul de afară, în lătratul câinelui, în mișcările pisicii.
Cartea lui Finkel ne amintește despre această tradiție a strigoilor, o tradiție universală în istoria experienței umane.
Peste tot în lume oamenii vorbesc de strigoi. Munca lui Finkel a fost enormă. La 344 de pagini, cartea este rezultatul muncii titanice a autorului, specialist în scrierea cuneiformă.
A citit mii de inscripții din cele 130.000 de tablete de lut acoperite de litere cuneiforme care ne-au rămas din lumea mult îndepărtată a babilonienilor, sumerienilor și a vechilor locuitori ai Mesopotamiei.
Finkel a căutat să descifreze fiecare tabletă care conținea ceva privind strigoii.
Babilonienii antici erau foarte superstițioși. Pe lângă faptul că trăiau exact aceeași viață pe care o trăim și noi (adică se nășteau, se căsătoreau, aduceau pe lume copii, trudeau ziua și noaptea să își câștige pâinea cea de toate zilele, mureau, iar apoi cei vii își îngropau morții), vechii mesopotamieni vedeau și strigoi. Ori cel puțin așa scriu tabletele de lut.
Valoarea inestimabilă a cărții lui Finkel este și faptul că a catalogat și categorisit vedeniile, strigoii și manifestărilor lor, pe diferite criterii.
Strigoi buni și strigoi răi. Pe unde intrau strigoii în om și pe unde ieșeau. Care ființe umane erau mai susceptibile de a fi penetrate de strigoi.
Detalii interesante sunt date și despre modul în care se încerca înlăturarea strigoilor din oameni.
Meseria trecea de la tată la fiu, doar pe linie patrilineară, și impunea și folosirea unor instrumente pentru eliminarea strigoilor.
În timp, această "meserie" a devenit o "religie", a evoluat și, scrie Finkel, a rezultat în practica exorcismului cu care suntem obișnuiți în zilele noastre.
Cine erau strigoii? Persoanele decedate care de fapt nu se risipeau în neant, ci doar deveneau neființe umane.
Strigoii răi erau sufletele celor care mureau prin violență, cei neîngropați (de exemplu ostașii pe câmpul de bătălie), cei care mureau în accidente (înec, prin cădere de la înălțime, sinucigașii, cei condamnați la moarte, cei care mureau în incendii ori din cauza intemperiilor vremii, cei sfâșiați de animale).
Cuvântul sumerian pentru "strigoi" era "gidim", adică "ghost" în engleză.
Strigoii "buni" erau decedații care pe când erau vii duceau o viață cinstită și integră, cei care mureau devreme în viață, aristocrații, oamenii școliți.
O categorie aparte erau copiii morți în timpul sarcinii ori la naștere. Chiar și copiii nenăscuți erau îngropați.
Unii erau îngropați în zidurile caselor părinților lor, astfel încât și ei deveneau parte din familia celor vii.
Este interesant acest detaliu istoric: civilizațiile vechi priveau copiii nenăscuți ca ființe umane egale în demnitate cu ființele vii.
Scrie Finkel:
"chiar și copilașii nenăscuți, unii doar de 20 de săptămâni de gestație, primeau un loc de odihnă veșnică…"
"Even unborn babies, some barely beyond twenty weeks of gestation, were given a final resting place…"