.st0{fill:#FFFFFF;}

Dl Predoiu: spre normalizarea pedofiliei în România? 

Articole | 07/02/2022

Nu mică mi-a fost mirarea citind un comunicat de presă conform căruia dl Predoiu, Ministrul Justiției din România, ar fi avizat negativ un proiect de lege care urmărește incriminarea oricărui act sexual cu un minor. 

Știrea a fost distribuită de o organizație a părinților din România care sunt preocupați de explozia agresării sexuale a minorilor în România.

Dacă ceea ce afirmă comunicatul e corect, putem intui că acțiunea dlui Predoiu s-ar putea "să vină de sus".

Ea e consistentă cu pozițiile dlui Orban si PNL–ului exprimate în 2020 privind pedofilia. S-a încercat încă de atunci asprirea pedepselor pentru acte sexuale între persoanele adulte și minori. Dl Orban s-a împotrivit din răsputeri.

Întreaga mișcarea creștina și pro-familie din România a fost șocată de poziția dânsului și a PNL.

Pozițiile lor, incompatibile cu tradiția creștină și valorile creștine, însă, sunt compatibile cu un aspect mai puțin cunoscut și întunecat al revoluției sexuale.

Una dintre ultimele bariere pe care revoluția sexuală caută să le demoleze este pedofilia și reducerea vârstei consimțământului pentru întreținerea relațiilor sexuale.

Minoritățile sexuale au urmărit de mult timp aceste obiective. Sunt profund îngrijorat de ceea ce citesc. Mi-aș dori să fie o știre falsă, dar afirmațiile dlui Orban nu pot fi puse la îndoială. Iar concordanța între pozițiile lui si ale dlui Predoiu sunt destul de clare.

Pozițiile dlui Predoiu surprind și pentru că în ultimul an PNL a încercat să-și reabiliteze imaginea distrusă de conflictul intern din PNL de anul trecut.

Dl Orban și alți lideri din PNL, unii dintre ei creștini, au încercat să ne convingă că PNL este un partid pro-creștin, pro-valori, pro-familie. Iată că știrea recentă dezminte afirmațiile publice făcute de PNL.

Constat, însă, că normalizarea pedofiliei a fost readusă în discuție și în Occident tot în aceste zile.

S-ar putea ca acțiunea dlui Predoiu și a celor din Occident să fie coordonate ori ca dl Predoiu să se fi inspirat din ceea ce se petrece în Occident? Sprijin ceea ce afirm cu un exemplu grăitor.

Nu mic mi-a fost șocul când influentul ziar american USA Today a publicat, pe 10 ianuarie, un articol intitulat "What the public keeps getting wrong about pedophilia ( Ce încă înțelege publicul greșit în privința pedofiliei"). 

Autoarea caută să ne lumineze, diferențiind între "atracția" sexuală dintre un adult și un minor, și "actul" sexual între un adult și un minor. "Atracția", zice ea, nu este același lucru cu "acțiunea" în sine. Dar între cele două există doar un singur pas, și acela mic.

Fără îndoială că articolul din USA Today încearcă destigmatizarea pedofiliei. Hoțul nu este pedepsit pentru că e tentat să fure, ci pentru furtul în sine. La fel și cei care comit adulter, mint, ori săvârșesc acte sexuale cu copii.

Incredibilă, de asemenea, este opinia așa-numiților "experți" conform căreia "pedophilia is determined in the womb" ("pedofilia este prestabilită în uter"), adică pedofilii se nasc pedofili. 

Ceea ce pe undeva nu e exclus având în vedere că Sfintele Scripturi ne spun același lucru: ne naștem în păcat și dobândim o fire păcătoasă încă în momentul concepției.

Dar tocmai de aceea societățile civilizate au adoptat legi care impun oamenilor să-și stăpânească pornirile păcătoase, mai ales când ele vatamă pe alții, în acest caz copiii.

Argumentul experților este desemnat să justifice, să facă legal, iar apoi să normalizeze un comportament sexual urâcios care vatămă.

Același argument a fost făcut și privind sodomia. Ni s-a spus că homosexualitatea e înnăscută. Argumentul acesta a fost vânturat atâta vreme încât a fost necesar pentru a justifica dezincriminarea sodomiei și normalizarea acestui comportament în societate. Acum nu mai e folosit pentru că a fost dovedit fals.

Cu puțini ani în urmă a fost publicat cel mai autorizat studiu în domeniu care explica foarte clar că tendințele homosexuale sunt rezultatul factorilor externi și a unor presiuni externe.

Pericolul pe care dl Predoiu îl prezintă pentru copiii noștri prin acțiunea imputată lui în presă este imens. Recomand publicului să nu cedeze.

România nu are nevoie de partide politice ori politicieni ori guvernanți care încearcă să aducă peste noi cele mai murdare comportamente sexuale, în cazul acesta pedofilia. Copiii sunt prețioși, iar inocența lor trebuie protejată cu prețul vieților noastre.

Imagine preluata de pe : libertatea.ro

Implică-te în renașterea României

Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.

Autor
Peter Costea
Președinte ARN
Peter scrie articole în mod voluntar pentru ARN. Dacă și tu poți scrie articole sau vrei să contribui cu altceva, alătură-te echipei de voluntari!

David Mondoc a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!

Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.