Ucraina merită simpatia noastră în aceste zile de tensiune militară de-a lungul graniței ei cu Rusia.
Dar nu trebuie să uităm nici interesele geopolitice ale României. Despre primul am scris deja: Transnistria. Astăzi scriu despre românii din Ucraina.
Rare în istoria românilor au fost politicile de asimilare a românilor mai pronunțate și aspre ca cele legiferate, dar încă neaplicate, de către guvernul Ucrainei. Ele privesc minoritățile etnice din Ucraina, inclusiv conaționalii noștri. Nemulțumirile minorităților etnice din Ucraina s-au acumulat de-a lungul anilor și deceniilor, dar Europa le-a ignorat.
Cu toate că le-a cunoscut și au fost discutate chiar și în Consiliul Europei. Mulți cetățeni ai Ucrainei care aparțin minorităților etnice sunt nemulțumiți, ceea ce pe mulți îi face să vadă în Putin un potențial eliberator.
Ucraina este o țară multietnică. 30% din populația Ucrainei nu este ucraineană. Majoritatea covârșitoare a grupului neucrainean o formează rușii, iar românii constituie 1% din populația Ucrainei.
Cu 10-15 ani în urmă restricțiile privind utilizarea limbii materne în public, școli și instituțiile de stat, au fost relaxate. În Cernăuți, de exemplu, autoritățile trebuiau să învețe limba română, inclusiv judecătorii.
Situația îmi este binecunoscută din călătoriile acelor ani prin ținuturile locuite de românii din Ucraina. Soția unui prieten la care am stat muncea la tribunal și comunica în română cu judecătorul ei ucrainean care încerca să învețe de la ea limba română.
Lucrurile însă au luat o turnură radicală înspre rău în aprilie 2019, când Rada Ucrainei a adoptat o lege care prevede utilizarea limbii ucrainene ca limbă de stat. Poate ne spunem că nu este nimic rău cu asta, limba română fiind limba oficială în România.
Dar Ucraina urmărește să aplice legea în mod diferit. Dacă, de exemplu, doi români care muncesc la primăria din Solotvino / Slatina (Rutenia) vorbesc românește în cadrul orelor de muncă, sunt pasibili de amenzi enorme care pot ajunge și la două salarii medii lunare.
Limba ucraineană devine obligatorie în instituțiile de învățământ. Asta va face mai dificilă predarea în limba maternă, iar învățătorii români nu vor putea vorbi în românește între ei. Nici nu vor putea fi angajați ca învățători dacă nu vorbesc limba ucraineană.
De asemenea, toate manifestările de masă trebuie să se țină în limba ucraineană. Imaginați-vă un miting popular la Tărăsăuți, un sat românesc pe partea dreaptă a drumului Suceava – Cernăuți cum treci din Siret în Ucraina.
Ori Voloca, pe partea stângă a șoselei. Tehnic vorbind, la aceste evenimente cetățenii nu vor putea vorbi în limba română. În ce limbă vor recita poeziile lui Eminescu? În ce limbă vor cânta melodiile populare bucovinene?
Conform legii, toate mijloacele de comunicare în masă vor trebui făcute în limba ucraineană. Să ne așteptăm deci ca ziarele, tot mai puține oricum, nu vor mai putea fi publicate în limba română?
Obișnuiam să cumpăr ziarul Bucovina la o tutungerie din Cernăuți aproape de Calea Domniței, pe colț. În viitor va fi interzisă publicarea acestui ziar în limba români?
Li se vor permite deputaților din Rada Ucrainei să folosească limba maternă când comunică între ei sau în plenul Radei? Experții par să spună că nu.
Legea încă nu a intrat în vigoare. Situația românilor din Ucraina este (ori ar trebui să fie) un interes geopolitic al României în Ucraina.
Lega este atât de draconică încât inevitabil ne face să ne gândim la genocid, un genocid cultural desemnat să elimine un întreg grup etnic și cultural. Această lege va afecta aproximativ 15 milioane de cetățeni ai Ucrainei.
În opinia mea, momentul este prielnic să aducem în discuție la nivel european politicile discriminatorii ale Ucrainei. Putin folosește argumentul asimilării forțate în favoarea lui. România ar trebui să facă la fel in favoarea românilor.
Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.
