Securitatea națională a României este la fel de importantă și actuală ca și a Ucrainei.
Demersurile occidentale curente privind potențialul conflict dintre Rusia și Ucraina sunt lăudabile, cu toate că nu toate realiste ori potrivite.
Rusia este o provocare imensă pentru occidentali, iar diplomația occidentală nu a fost niciodată capabilă să domolească fosta putere comunistă.
O putere mondială nu dispare peste noapte, iar coborârea ei în mormântul istoriei de regulă cauzează victime colaterale.
Așa am ajuns la situația din ianuarie de-a lungul graniței Ucrainei cu Rusia.
În acest context, însă, este important să se includă în discuțiile și negocierile care au loc și securitatea României și interesele ei naționale.
Tancurile rusești sunt staționate la mai puțin de 100 de kilometri de Prut, și la doar câțiva kilometri de Ucraina, atât dincolo de Nistru, cât și de-a lungul graniței Ucrainei cu Rusia.
42% dintre români cred că Rusia va invada Ucraina. Ucraina e aproape încercuită de armatele Rusiei: Bielorusia, Crimeea, granița de est, și Transnistria. Doar granițele cu România, Slovacia, Ungaria și Polonia par să fie sigure pentru Ucraina în aceste zile înzăpezite și friguroase de ianuarie.
Situația dificilă în care se afla Ucraina, încolțită din mai multe părți, este și din vina NATO și a Uniunii Europene.
Conflictul transnistrean împlinește 30 de ani anul acesta. Este un conflict înghețat (frozen conflict) , cum se spune în termeni geopolitici.
NATO și UE au dormitat timp de 30 de ani și au permis transformarea Transnistriei într-o garnizoană militară imensă a Rusiei în inima Europei.
Transnistria este o amenințare pentru siguranța României, a Basarabiei și a Ucrainei. De fapt a întregii Europe.
Tratativele pentru retragerea Rusiei din Transnistria au fost anemice, ca de obicei.
UE / NATO au negociat fără convingere ori determinare. Rusia s-a obișnuit astfel cu un NATO și UE cărora le lipsește determinarea. UE a ales compromiterea cu Rusia la nivel economic, dna Merkel fiind campioana Europei la politicile de liniștire / appeasement a Rusiei.
Nu trebuie să fim surprinși, deci, că în timpul mandatelor ei, Rusia a avansat și mai mult și decisiv în Europa. A anexat Crimeea în 2014 fără ca Europa să facă ceva ori Rusia să sufere.
Rusia a continuat să facă pași mărunți, știind că Europa nu va reacționa cu determinare ori interes. După anexarea Crimeii, Rusia a declanșat o altă campanie militară în Europa, de data asta printr-un proxiy / indirect, în Donetsk și Donbas.
Donetsk a devenit un conflict înghețat și el, fără ca Europa / NATO să-l poată debloca. În Donetsk, Rusia a acționat la fel cum a acționat în 1991-1992 în Transnistria, prin proxies / intermediari iredentiști ruși.
Istoria se repetă după 8 ani. E ianuarie 2022 și Rusia pare să pregătească o acțiune nouă.
Personal, nu cred că de data aceasta Rusia va sconta vreun avantaj strategic ori geopolitic ca rezultat al acțiunilor curente. Dar anticipez că în final Rusia va câștiga războiul psihologic și diplomatic.
Nu pentru că Rusia este mai puternică din punct de vedere militar, ci în primul rând pentru că europenilor nu le pasă mai deloc de ceea ce se întâmpla în Ucraina. Teama lor este mai degrabă să nu se taie gazul natural din Rusia. Declanșarea unui conflict va cauza mai multă durere europenilor decât rușilor.
În final, trebuie să ne amintim și de faptul că punctul central al diplomației occidentale în raport cu Rusia este stabilitatea relațiilor economice dintre Rusia și Germania, și nu interesul suprem al Europei și mai ales a Europei de Est.
Furnizarea de materii prime pentru economia germană și cu energie din vastele resurse energetice ale Rusiei este obiectivul central. A fost obiectivul central încă din anii 70 și va continua să fie.
Imagine preluata de pe : nrcu.gov.ua
Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.
