.st0{fill:#FFFFFF;}

Există speranță pentru valorile tradiționale? 

Articole | 28/04/2021

Vestea buna este că da, există.

În unele dintre conversațiile pe care le am cu unii dintre cei care mă urmăresc pe Facebook sunt întrebat dacă "bătălia pentru valori e pierdută" ori dacă "mai are vreun rost sa luptăm". Încă nu am discutat subiectul acesta, dar o fac astăzi. Speranță există.

De unde vine această speranță? De unde nu ne așteptăm. Cum știm că există speranță? Pentru că fiecare revoluție se devorează de la sine, inevitabil și în timp, și fiecare revoluție are un punct slab, un fel de echivalent al călcâiului lui Ahile.

În prezent, revoluția sexuală, secularistă, anti-familie și anti-valori tradiționale este purtată de țările occidentale, Administrația Biden și Canada. UE poartă această revoluție în mod permanent și de multe decenii, fiind irelevantă, în acest sens, compoziția Parlamentului European, deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului, ori succesiunea guvernelor conservatoare ori progresiste din țările occidentale. SUA sunt o excepție: administrațiile democrate exportă revoluția sexuală în restul lumii, dar administrațiile republicane nu.

Vestea rea pentru Europa, dar bună pentru valori, este că Europa se scufundă demografic și ca urmare își pierde influența mondială. O civilizație căreia îi lipsește vitalitatea demografică și care urmărește hedonismul e destinată dispariției. Rusia nu mai ia în serios Europa. La fel nici China. Și, încetul cu încetul, nici restul lumii.

Ne putem aștepta ca în următorii 20 sau 30 de ani Europa să fie încă influentă global, dar se va plafona după aceea și va intra într-un declin care îi va elimina influența globală.

În anul 2050, doar 1 din 5 ființe umane vor locui în afara Africii și Asiei. Ponderea europenilor va deveni minusculă. Va fi perioada din istorie când Europa va deveni dependentă de restul lumii și nu invers. Perioada când Europa își va întinde mâna spre fostele colonii pentru a supraviețui și nu invers.

Portugalia este un exemplu. Portugalia deja depinde de Brazilia în mare măsură și nu invers. Portugalia nu influențează cu nimic evoluția valorilor în Brazilia tradițională și conservatoare și nici nu poate. Îi lipsesc puterea economică și politică să o facă. Brazilia are de 22 de ori mai mulți locuitori decât Portugalia.

Ne putem aștepta ca tradiționalismul african și asiatic să dăinuie în următoarele câteva decenii. Am observat, de fapt, că, în ciuda unei administrații democrate la Casa Alba, "progresiștii" încep să piardă politicile din interiorul ONU.

La începutul acestei luni, țările tradiționale (africane și asiatice, musulmane, budiste, creștine și hinduse) au prevenit transformarea programului de dezvoltare ONU într-un vehicul de promovare al revoluției sexuale. Au insistat că programul trebuie să se focalizeze pe dezvoltare și eliminarea foametei și sărăciei, nu pe îndoctrinare în avort și imoralitate sexuală. Occidentalii și SUA au pierdut o bătălie mică, dar simbolică. 

Tot recent, UE a eșuat să impună aceleași obiective într-un tratat comercial de 20 de ani cu Africa și țările din Caraibe.

 Există, deci, speranță, dar și riscul nefortuit al dispariției !
Implică-te în renașterea României

Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.

Autor
Peter Costea
Președinte ARN
Peter scrie articole în mod voluntar pentru ARN. Dacă și tu poți scrie articole sau vrei să contribui cu altceva, alătură-te echipei de voluntari!

David Mondoc a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!

Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.