Înțeleg din ceea ce citesc că mulți germani au un sentiment de vinovăție față de atrocitățile comise de părinții lor în războaiele mondiale ale veacului trecut.
La această vinovăție ar trebui adăugată încă una: promovarea voită de către Germania, atât în Germania, dar nu numai, a imoralității sexuale și a practicilor sexuale nenaturale.
Astăzi discut despre pedofilie.
Comentariul meu este inspirat de un dosar vast publicat pe marginea acestui subiect în New Yorker Magazine pe 10 iulie și intitulat :
"Experimentul german care a pus copiii în grija pedofililor."
"The German Experiment that Placed Foster Children with Pedophiles"
Pe banii publici, cu zeci de ani în urmă, Germania a lansat un proiect social de ajutorare a copiilor străzii plasându-i în case cu pedofili.
Experimentul a năruit o mulțime de vieți, a generat o explozie a pedofiliei în Germania, și a transformat revoluția sexuală într-un fenomen zilnic și aparent ireversibil în societatea germană, astfel încât dependența unor bărbați germani de pedofilie a devenit un fapt necontestat.
Experimentul Germaniei cu pedofilia a fost inițiat de “experți”, psihologi, sexologi și de asistenți sociali, iar apoi a fost aprobat de Senatul Germaniei, fiind apoi finanțat din fondurile publice.
Chiar și copii ai străzii din România au fost victimizați de experimentul german.
Pentru a înțelege dimensiunile și profundele cicatrici emoționale ale acestui experiment tragic și fără precedent în istoria civilizației, trebuie să începem cu Helmut Keltner, numit în articol "unul dintre cei mai influenți sexologi din Germania".
În anii 60, Senatul Germaniei a alocat sume vaste pentru finanțarea "experimentului Keltner".
În 1988, Keltner a înregistrat un Raport în Senatul german numind experimentul lui "un succes complet". Keltner plasa băieți minori în grija pedofililor, pe motiv că "tații împrumutați sunt tați buni".
Era vorba de copii ai străzii, orfani, băieți care locuiau în gări, parcuri și spații publice, fugiți de acasă, despărțiți de familii, suferinzi psihic.
În timp, printre băieții plasați de Keltner în grija pedofililor a fost și un băiat din România, pe care articolul îl numește "Sven".
De fapt, articolul din New Yorker se centralizează pe viața lui Marco, celălalt băiat cu care Sven trăia în aceeași casă cu pedofilul, un "tată împrumutat". Sven a fost victimizat și abuzat la nesfârșit de "tatăl împrumutat".
Avea doar șapte ani când a fost luat de autorități dintr-o gară din Berlin și dat în grija pedofilului.
Într-un fel, Marco și Sven erau "frați" de suferință. Puteau face prea puțin să se detașeze de abuzurile pedofilului.
Când băieții se certau ori se revoltau împotriva "tatălui împrumutat", pedofilul solicita ajutorul lui Keltner.
Keltner scria autorităților că băieții erau deranjați emoțional și rebeli, iar "tatăl împrumutat" era un exemplu de afecțiune și îngrijire.
Băieții erau bine hrăniți, îmbrăcați, trăiau în condiții salubre, "tatăl împrumutat" era inginer, făceau școală, dar acasă erau abuzați de "tatăl împrumutat".
Curios, Keltner a compus un dosar de 800 de pagini privind viața lui Marco și Sven în casa pedofilului. De ce oare acest interes?
Keltner făcea experimente pe viețile băieților minori luați în grijă de pedofili. De fapt, și el, Keltner era pedofil. Viața lui a fost una turbulentă.
Tatăl lui a fost ofițer în armata Germaniei în Primul Război Mondial. Era un om sever. Keltner dorea afecțiune din partea lui, dar nu o primea.
Dorea să fie ținut de mână de tatăl lui, dar nu a fost.
În timp, lipsindu-i afecțiunea tatălui, a devenit interesat de relații de intimitate cu bărbați.
Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.
