Experții ONU și adevărul despre distrugerea valorilor: banul vorbește! 

"Experții" sunt la modă astăzi. Orice fleac necesită o explicație a "experților". Statul secular se reazemă pe "experți" pentru a ne face viața mizerabilă. În numele, adaugă statul, bunăstării noastre și a cetății.

 "Experții" au devenit o instituție aparte, plasată deasupra legii și chiar a democrației. Pot cetățenii să se păzească de opiniile experților ori să interzică aleșilor lor să nu se lase influențați de "experți"?

Practic este imposibil. Abuzurile "experților" îngrijorează oamenii raționali care văd în ele o subminare a democrației și a statului de drept.

Eu sunt una dintre acele persoane îngrijorate.

Oamenii de știință ar trebui să se ocupe strict de zona lor de expertiză: legile naturii. Și cam atât. La urma urmei asta este știința: analiza legilor naturii și aplicarea lor în societatea civilă pentru facilitarea unei vieți mai bune.

 Din nefericire, lumea expertizei a devenit politizată, un instrument de distrugere a valorilor. Cum explicăm astfel că dintr-o dată oamenii de știință vin în sprijinul revoluției sexuale și numesc toate aberațiile sexuale o normalitate? Banul vorbește.

Despre asta discut astăzi. Banul vorbește. Banul pune cuvinte în gura experților pentru a propaga opinii de expertiză desemnate să distrugă valorile.

Un exemplu clasic este ONU. ONU are pe nota de plată o sumedenie de "experți". Privind valorile, toate opiniile lor sunt aceleași.

Toți rostesc aceleași opinii la unison. Toți solicită abolirea valorilor tradiționale, izvorâte din revelație și Scrierile Sacre. Cum se explică acest lucru? Banul vorbește.

Mulți experți ONU sunt finanțați din fonduri private și nu pot, deci, fi neutri privind valorile ori opiniile lor.

 Experții rostesc opiniile și perspectivele organizațiilor mondiale neguvernamentale care îi plătesc.

Este o anomalie ca experții ONU să fie plătiți din fonduri private. Banii noștri ar trebui să-i plătească tocmai pentru a evita părtinirea și abuzul.

În ultimele decenii, ONU a început să accepte fonduri private pentru proiecte speciale în care obiectivele ONU și ale organizațiilor neguvernamentale coincid.

Cu săptămâni în urmă, dl Gregor Pupnick (Director la Centrul European pentru Drept și Justiție, Strasbourg) a publicat un Raport detaliat despre modul în care "experții" ONU afectează politica ONU pentru a promova perspectivele organizațiilor private. Unele dintre aceste organizații dețin fonduri exorbitante. În permanență având nevoie de bani, ONU a început să permită unor organizații neguvernamentale să deruleze rapoarte speciale ONU care, cum ne putem da seama, promovează punctele de vedere ale organizațiilor private.

Vă ofer în acest link raportul dlui Pupnick

Mai jos redau traducerea în limba română a introducerii Raportului dlui Pupnick. Introducerea a fost tradusă din franceza în română de dl Beniamin Petrean (ARN Franța). Îi mulțumim.

NOTĂ: Traducerea a fost făcută cu permisiunea dlui Pupnick.

----

FINANȚAREA EXPERȚILOR ONU

Cum sunt finanțați și influențați experții ONU

În era globalizării, instituțiile internaționale își asumă o responsabilitate tot mai mare și dețin o putere considerabilă. Entitatile care iau deciziile se îndepărtează de popor și de capitalele lor istorice pentru a se concentra în câteva noi capitale ale guvernarii mondiale, fie ele financiare sau politice, în special în New York și Geneva.

Pe măsură ce se mișcă, puterea își schimbă natura: vrea să fie rațională și globală și, în consecință, se detașează de expresia voinței (presupuse iraționale) a anumitor popoare, precum și vechea distincție între actorii publici și privați, în favoarea unei noi distincții între actorii locali și globali

În timp ce statele mici sunt actori locali, fără prea multe mijloace, unele fundații și companii private sunt actori globali. Unii dintre acești actori mondiali privați au un scop politic explicit. Este vorba de marile fundații și organizații neguvernamentale (ONG-uri) cu resurse considerabile, dar și expertiză la nivel înalt și chiar mai mult cu o viziune generală liberală și globală asupra lumii.

Aceste trei calități fac din acești actori privați instrumente foarte eficiente de schimbare socială, care acționează pe teren politic și social cu mult mai multă agilitate decât statele, fără greoaia lor birocratie administrativă și democratică.

Drept urmare, câțiva actori privați au dobândit o putere financiară și politică mult mai mare decât cea de care se bucură multe state. Atitudinile guvernelor față de ele variază în funcție de faptul că împărtășesc sau nu aceeași viziune asupra lumii.

Organizațiile internaționale (IO) împărtășesc, în general, aceeași viziune liberală și globală despre viitorului omenirii și, de asemenea, depum mari eforturi pentru realizarea acestuia.

IO-uri, fundațiile mari și ONG-urile sunt similare și par a fi complementare. De fapt aceste ONG-uri permit IO „din afara teritoriului" să-și extindă acțiunea  "pe teren", să o facă în timp util și eficient și să acționeze independent de guverne; în schimb, IO-urile traduc mesajele ONG-urilor în termeni politici și instituționali.

Practic, IO-urile și ONG-urile ar trebui să împărtășească aceeași viziune globală asupra lumii, să se angajeze în căutarea binelui comun al umanității și să fie desprinși de considerațiile politice naționale.

Acest bine comun al umanității ar fi mai ușor accesibil IO-urilor și ONG-urilor prin faptul că nu ar gândi în termeni de interese naționale „egoiste”, ci în limbajul universal al rațiunii. Acest limbaj al rațiunii se dovedește a fi, de asemenea, cel al dreptului internațional și în particular al dreptului omului.

Această relație complementară induce o dinamică constructivă prin care IO-urile și ONG-urile se informează și se influențează reciproc.

Cu toate acestea, estomparea liniei dintre actorii publici și privați și profunzimea relației dintre IO-uri și ONG-uri permit actorilor privați globali să exercite o influență semnificativă asupra IO-urilor și, prin intermediul acestora, a întregii lumi.

Dificultatea constă în determinarea limitei acceptabile a acestei influențe private asupra instituțiilor publice, deoarece de la complementaritate la dependență, există un singur pas, care poate fi traversat în special prin finanțarea IO-urilor de către fundații și ONG-uri.

Instituțiile internaționale, cum ar fi Națiunile Unite, sunt de fapt din ce în ce mai mult finanțate de către actori privați mondiali, în afara statelor.

Astfel, au trimis catre :

UNICEF aproape un miliard și jumătate de dolari în 2020,

peste un miliard de dolari către OMS în 2017,

540 de milioane de dolari Biroului Înaltului Comisar pentru Refugiați în 2020,

77, 5 milioane de dolari către Fondul Național pentru Populație (UNFPA) în 2019,

sau alte 69 de milioane de dolari către UNESCO în 2020.

La fel se întâmplă și cu Organizația Statelor Americane și Consiliul Europei, de care aparțin Curțile Interamericane și respectiv, Curțile Europene pentru Drepturile Omului. Chiar și Curtea Penală Internațională primește finanțare privată. Acestea sunt efectuate în principal de un număr mic de fundații și ONG-uri, în special fundațiile Gates, Ford, Open Society, McArthur și Oak, dar și de câteva companii, precum Microsoft.

Aceste finanțări nu pot fii reduse la o simplă sponsorizare. După cum subliniază Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD): „Fundațiile se văd ca parteneri deplini de dezvoltare, mai degrabă decât ca donatori, și se așteaptă să poată participa îndeaproape la activități precum discuțiile de despre politici, medierea și analiza problemelor. Ele influențează politicile internaționale de dezvoltare ”.

Aceste finanțări sunt rezultatul unei alte complementarități între IO-uri și ONG-uri sau fundații: IO-urile au putere politică, dar doresc mai multe mijloace financiare, în timp ce ONG-urile și fundațiile au mijloace financiare, dar vor mai multă putere politică.

Aceste finanțări sunt considerate acceptabile și benefice în măsura în care fac posibilă realizarea unei viziuni comune asupra lumii, dar se dovedesc totuși problematice prin faptul că șterg și mai mult diferența dintre actorii publici mondiali și privați și au ca efect să le confunde puterile politice și financiare.

Acesta este modul în care IO-urile pot deveni dependente de fundații private și ONG-uri. Această confuzie este un aspect esențial al guvernării globale.

Acest fenomen, prin care un actor privat exercită o influență semnificativă asupra sau în cadrul unei instituții publice, a primit în științele sociale numele de „captură” și „privatizare”.

 A fost studiat mai întâi în domeniul instituțiilor financiare și comerciale, apoi în cel al drepturilor omului.

Acest fenomen îl vom studia în acest raport, concentrându-ne analiza asupra funcționării Procedurilor Speciale ale Consiliului Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului care sunt „considerați de mulți drept„ bijuteria coroanei ” sistemului internațional de protecție a drepturilor omului, în cuvintele lui Kofi Annan, pe atunci secretar general al Națiunilor Unite.

Vom vedea cum investitorii privați investesc in acest serviciu public de prim rang, cum reușesc să „capteze” această funcție in diferite niveluri : alegerea experților, finanțarea acestora, determinarea priorităților lor, comunicarea lor și chiar utilizarea ulterioară a expertizei lor în alte organisme internaționale.

Acest studiu rezultă din raportul ECLJ (Centrul European pentru Lege și Justiție)  privind „ONG-urile și judecătorii CEDO”, publicat în februarie 2020, care a descris influența unor fundații și ONG-uri asupra Curții Europene a Drepturilor Omului (Strasbourg) și a numeroaselor conflicte de interese care au rezultat.

Acest nou raport îl completează pe cel precedent, nu numai prin faptul că relevă amploarea influenței dobândite de câțiva actori privați din cadrul unor instituții internaționale, ci și prin faptul că expune angajarea altor metode de influenta – in special financiare - decât cele utilizate în ceea ce privește CEDO.