Suntem deja de un an și mai bine în criză. Pandemia există, dar fără cadru legal. Școlile se deschid și închid în funcție de niște indicatori, pe care eu i-aș considera mai mult lipsiți de temei decât având în spate argumente bazate pe știință. Cei ce ne conduc se fac că le pasă de viitorul copiilor noștri sau nu se pricep să găsească soluții care să ne scoată din fundătura în care ne aflăm. Orbecăim în întuneric, cu promisiunea unei luminițe la capătul tunelului, dar nu am certitudinea că guvernanții actuali știu drumul sau îl vor alege pe cel mai bun/cel mai lipsit de efecte nedorite asupra educației și economiei țării noastre.
Nu e prima dată, am mai scris despre ceea ce numim educație/școală online. Această struțo-cămilă nu are prea mult de-a face cu școala, educația, pedagogia. De fapt, nu știu dacă are vreun beneficiu, sau doar efecte negative pe care mulți le ignoră, intenționat sau din neștiință?
Câteva aspecte aș vrea să punctez, căci mi-au atras (recent) atenția. Iată ce scria dl Ionuț Tudose, profesor de Geografie la un liceu bucureștean:
,,În decembrie 2020 realizam un barometru al școlii online pe un eșantion de 1728 de elevi din întreaga țară. Rezultatele au dezvăluit o suită incredibilă de neajunsuri asociate acestei improvizații, de la reducerea calitativă a procesului didactic, până la problemele de sănătate fizică și psiho-emoțională: dureri musculare sau de cap, oboseală, afecțiuni ale ochilor, stres, sentimente de singurătate și nesiguranță, depresie. Vorbim de un procentaj de cel puțin 30% elevi afectați din eșantionul analizat, ceea ce s-ar traduce în zeci de mii de copii din întreaga țară.
La toate acestea se adaugă lipsa mișcării fizice și slăbirea sistemului imunitar prin diminuarea drastică a contactului cu mediul exterior, reducerea puterii de concentrare prin expunere prelungită la ecrane și periclitarea formării socio-comportamentale a elevilor.”
Psihanalistul Ioana Scoruș face astfel un portret al elevului virtual:
„Cum să arate? Eu îl văd așa: profilul însinguratului manipulabil, lipsit de repere, aplatizat emoțional, lipsit măcar parțial de identitate, un cyborg perfect. Este profilul celui care devine dependent de senzații tari. Copiii astăzi cresc cu device-uri iar părinții le oferă, din păcate, de foarte, foarte devreme aceste device-uri și ei învață foarte rapid să se bucure de ele…”
Totodată, ,,potrivit unui sondaj realizat de Salvați Copiii, în primul an de pandemie (2020), când școala s-a derulat preponderent online, părinții din România estimează că au plătit aproape dublu pentru educația copiilor (față de 2018).” – detalii pe R3media.
Închei cu cireașa de pe tort: ,,1 din 10 profesori spun că elevii au pierdut până la 80% din materie, conform unui studiu World Vision România lansat miercuri, 24 martie.” – articol aici.
Acestea fiind zise, există vreun motiv întemeiat să nu facă școală toți copiii în clase mereu? Iar prețul anului pierdut cine îl va plăti?
Radu Buțu, ARN Gorj
Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.