.st0{fill:#FFFFFF;}

Solidaritatea mondială creștină: mai relevantă azi ca oricând! 

Articole | 27/07/2021

În aceste zile, zeci de biserici sunt incendiate în Canada. La fel și în Statele Unite.

Sub ochii noștri. Zilnic citim despre evenimente de acest gen și altele similare care se petrec în toată lumea. Statui catolice din Canada și SUA sunt vandalizate. 

Bisericile la fel. În unele locuri vitraliile sunt sparte cu cărămizi ori alte obiecte. Chiar și o biserică ortodoxa română din Texas a fost vandalizată la începutul anului.

Cine sunt autorii acestor acte iresponsabile și criminale? Anarhiștii, seculariștii radicalii, persoanele care promovează o agendă sexuală radicală și anti-creștină, feministele radicale care cer legalizarea și liberalizarea regimului avortului și abolirea familiei.

Biserici sunt incendiate și vandalizate și în Chile. La fel în Argentina. În Europa, în Polonia chiar.

Cimitire creștine din Germania și Franța sunt vandalizate. În China, politica oficială a comuniștilor chinezi demolează biserici.

 Peste tot în lume pastori și preoți sunt amendați, trimiși la închisoare pentru că propovăduiesc Evanghelia.

În Marea Britanie pastorii care propovăduiesc în spațiul public împotriva păcatelor sociale ale zilei sunt amendați și arestați.

În Norvegia și Scoția au fost adoptate legi anti-creștine care nu permit deținerea de materiale critice la adresa manifestărilor sexuale nenaturale.

Aidoma comunismului în România, când Securitatea teroriza, aresta și trimitea la închisoare creștinii care răspândeau literatură creștină.

În Finlanda creștini tradiționali care afirmă adevărurile Scripturii în spațiul public privind comportamentul sexual imoral sunt urmăriți penal și pasibili de amenzi și ani de închisoare.

 Aidoma celor care sub comunism se pronunțau împotriva doctrinelor comuniste.

În Franța, un preot a fost ucis anul trecut de un musulman cu cuțitul. În Africa, bisericile sunt atacate de teroriști, incendiate, distruse de explozive.

Cruzimea față de creștini a teroriștilor Boko Haram din Nigeria întrece orice măsură. Creștinii sunt atacați în biserici, uciși de gloanțe. Nu doar în Nigeria, ci și în Mozambique, Egipt, Tanzania.

În India persoanele care se convertesc la creștinism sunt atacate, mutilate, discriminate. În aprilie 2019, în Sri Lanka, peste 400 de creștini au fost masacrați în ziua de Paște.

În România și în întreaga lume bisericile au fost închise pe vremea pandemiei. În unele țări încă rămân închise. Tot, ni se spune, din acest motiv.

Legi privind nediscriminarea și incitarea la ură sunt adoptate în tot mai multe țări care au ca obiectiv reducerea la tăcere a creștinilor care susțin și mărturisesc

Adevărul așa cum e el aflat pe paginile Scripturii. Luna trecută Camera Deputaților a adoptat, în unanimitate, o astfel de lege în România.

Exemple similare există din abundență. În toată lumea. Parcă nu mai există colț în lume unde creștinii pot să-și practice credința în siguranță. Ce se întâmplă?

În aceste vremuri când persecuția și discriminarea împotriva creștinilor devine un fenomen global, este nevoie mai mult ca oricând de o solidaritate globală a tuturor creștinilor.

Persecuția creștinilor într-un mic colț al lumii ne afectează pe toți. Suntem îndemnați de părinții noștri spirituali să nu fim indiferenți, ci să plângem cu cei ce plâng. Să fim solidari.

În ultimele luni am făcut aluzie la acest lucru postând comentarii de genul "creștini din toate țările uniți-vă" ori "creștini din toate țările treziți-vă”!

Haideți să fim solidari cu creștinii din toată lumea care suferă pentru Adevăr.


Implică-te în renașterea României

Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.

Autor
Peter Costea
Președinte ARN
Peter scrie articole în mod voluntar pentru ARN. Dacă și tu poți scrie articole sau vrei să contribui cu altceva, alătură-te echipei de voluntari!

David Mondoc a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!

Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.