Stalin și tăcerea complice a occidentalilor 

Stalin și tăcerea complice a occidentalilor

Pe 5 martie s-au împlinit 70 de ani de la moartea lui Stalin fără ca Occidentul să sufle o vorbă. Presa din România și cea occidentală au ales tăcerea.

Presa ne amintește periodic de unele din cele mai bizare și lipsite de importanță evenimente, dar de cele mai serioase ori tragice ne amintim mai puțin ori deloc.

De câte ori, de exemplu, ne amintește presa de o nouă comemorare a morții Prințesei Diana?

Lipsa de interes în Occident privind cel mai crunt tiran al istoriei nu este de bun augur. Stalin e responsabil pentru cei 800.000 de români care au căzut victime comunismului în România.

Pentru cel mai întunecat capitol din istoria modernă a României. Pentru lagărele de concentrare din România. Pentru temnițele politice în care au fost încarcerați oamenii integri și iluștri ai României, de la Iuliu Maniu la Richard Wurmbrand.

Pentru tirania comunistă impusă României de Stalin și armatele lui. Pentru scoaterea României din sfera europeană vreme de două generații.

Știați, de exemplu, că Brașovul a purtat numele lui Stalin vreme de mai mulți ani? Se numea „Orașul Stalin”. Doar după moartea tiranului și-a recăpătat numele lui original. Ofer un articol.

Ignorarea în Occident a unui eveniment atât de important este o nouă dovadă că nu suntem pe aceeași pagină. Stânga europeană evită subiectele incomode din trecutul istoriei marxismului.

Din nefericire, și dreapta europeană îl ignoră. Ignorând subiectul, ei ne ignoră pe noi, tragediile și identitatea noastră.

Occidentalii se cred în permanență infailibili. Ei încă pretind că marxism-leninismul nu a fost implementat corect în Est, dar pretind că îl pot ei implementa în mod corect în Occident.

Vina pentru stalinism nu o poartă ideologia totalitară din spatele stalinismului, spun ei, ci persoanele care au aplicat marxism-leninismul în țările în care au reușit să-l impună.

Argumentul acesta e nu doar curios, dar si fals. Peste tot în lume unde marxism-leninismul a fost aplicat au apărut tiranii și sisteme totalitare. Nu a existat niciodată în lume un sistem marxist leninist democrat.

Marxism leninismul a avut la îndemână peste 100 de ani, din 1917 până azi, să dovedească faptul că poate clădi o societate prosperă economic, dar și democratică. Nu a reușit. Cu toate că încă încearcă, Venezuela fiind ultimul exemplu.

Anul trecut, albaneza Lea Ypi a publicat For the Love of Uncle Enver / Din dragoste pentru unchiul Enver, în care descrie copilăria ei sub regimul stalinist al dictatorului albanez Enver Hodja.

Ypi a fost fiica privilegiată a unei familii de intelectuali albanezi care avea acces direct la dictatorul albanez și la viața privilegiată rezervată pentru clasa loială dictatorului.

Tânără în 1990, când stalinismul s-a prăbușit în Albania, Ypi a făcut după aceea studii în Occident, devenind în timp profesor la London School of Economics. A fost și ea frapată, și continuă să fie frapată, de dezinteresul total al Occidentului față de stalinism și crimele acestuia.

La studii în Roma, ea încearcă să facă cunoscute ororile stalinismului pe care le-a simțit pe pielea ei. Spre surprinderea ei, studenții "dismissed her experiences of state socialism as a wild aberration, far from any correct application of Marxism / au respins experiențele ei în sistemul socialist ca fiind o aberație stranie, departe de o aplicare corectă a marxismului". Ofer o recenzie a cărții lui Ypi publicată în London Review of Books.

Experiențele mele au fost similare. Studenții americani și occidentali înamorați de marxism și leninism cu care am studiat împărtășeau impresii similare. Este practic imposibil să le schimbi părerea ori opiniile.

Nu puțini dintre marxiștii americani, de exemplu - și în special marxiștii de culoare - au emigrat în Uniunea Sovietică a lui Stalin unde pregăteau revoluția marxistă pentru America. În loc de a-și împlini planurile idealiste, însă, și-au sfârșit și ei viața în închisorile ori gulagurile lui Stalin, la fel ca milioane de alți oameni inocenți.