Un Raport nepotrivit al Bisericii Anglicane 

Un Raport nepotrivit: Biserica Anglicană își „dezvăluie” trecutul „rasist”

Rasismul este o non-valoare. Este un păcat social care există în fiecare dintre noi, fără deosebire de culoarea pielii, a grupului etnic, a genului, a locației geografice ori a vremurilor în care am trăit. Hristos, Biserica Lui și înainte mergătorii noștri creștini au deschis calea spre eliminarea acestui prejudiciu inacceptabil.

În bisericile începătoare ale creștinismului sclavii citeau epistolele Apostolilor, pentru că, spre deosebire de stăpânii lor, știau să scrie și să citească. Din această cauză, sclavii au fost elevați la rang de episcopi și prezbiteri.

Tradiția spune, de fapt, că unul dintre papii veacului I a fost un sclav eliberat de stăpânul lui creștin. Iar creștinii de toate culorile pielii au murit împreună în arenele romane, fiind uciși pentru credința lor de obște. Un exemplu despre care am scris recent a fost Perpetua și roaba ei africană Felicitas.

Lupta împotriva rasismului, însă, a devenit o unealtă folosită de secularism și anarhiști pentru a ataca creștinismul, mai ales în America. Creștinismul este portretizat tot mai frecvent ca fiind o religie „rasistă”, fondată de „oameni albi” care au supus și stăpânit rasele de culoare diferită. Din nefericire, unele confesiuni religioase au căzut în această capcană. Biserica Anglicană este un exemplu care nu merită sa fie urmat ori luat în seamă.

Luna trecută, Biserica Anglicană a publicat un studiu intitulat From Lament to Action.     Studiul condamnă „rasismul” și „complicitatea” creștinilor și a bisericilor în comerțul cu sclavi și solicită reexaminarea teologiei creștine pentru „purificarea” bisericii de „rasism”, cât și eliminarea din spațiul public a monumentelor istorice care reflectă trecutul „rasist” al bisericii.

Nu cred că este potrivit pentru biserici să se lase intimidate să își plângă „păcatele” presupusului rasism creștin. Este bine să o facă din convingere, dacă o face, dar nu sub presiunea secularismul și a evenimentelor din afara bisericii. Prieteni din Canada îmi spuneau anul trecut că ezită să mai frecventeze biserica unde mergeau până atunci, o biserică multi-etnică și multi-rasială, pentru că persoanele de culoare insistau asupra discuțiilor și omiliilor legate de rasism și „nedreptatea” făcută de europeni celorlalte grupuri etnice și rasiale. Categoric, discuții agresive ori interminabile de acest gen nu își au locul în locașul de închinare, unde preocuparea principală se cuvine să fie reformarea morală a fiecăruia dintre noi.

Este bine să nu uităm ce au făcut, de fapt, biserica și creștinii pentru abolirea rasismului. Dar și să fim conștienți că în 2021 încă există zeci de țări care încă nu au abolit sclavia rasială și că în unele țări sclavia rasială încă se practică.

Biserica Catolică a interzis sclavia în Lumea Nouă. Charlemagne era împotriva sclaviei încă din secolul X. Unul dinte motive a fost că Biblia i-a reformat gândirea și inima: în timp ce lua masa, lui Charlemagne i se citeau Sfintele Scripturi. În Anglia, Biserica Catolică a abolit sclavia în 1102.

Puritanii din New England nu au practicat sclavia, iar negrii care fugeau în coloniile lor erau considerați oameni liberi. Mișcarea aboliționistă a început tot acolo. Britanicul creștin William Wilberforce a lansat o campanie globală împotriva sclaviei. După ce și-a dobândit independența, SUA și-a folosit flotila, în Secolul XIX, pentru a aboli comerțul de sclavi în apele internaționale prin arestarea navelor care transportau sclavi. SUA a și achiziționat pământ în Africa, Liberia zilelor noastre, unde a transportat sclavii de culoare care și-au dobândit libertatea ori au fost eliberați.

Creștinii au avut un rol fundamental în abolirea sclaviei și în India și Africa. Exemple de acest gen sunt foarte multe. Ceea ce mă face să mă întreb, revenind la studiul Biserici Anglicane, de ce căutam întunericul în istoria creștinismului, în loc să-i promovăm lumina?