.st0{fill:#FFFFFF;}

Comunicat de presă: Suntem deciși să apărăm drepturile Familiei Furdui și a familiei naturale 

Comunicate de presă | 17/06/2021
“Vă rugăm să nu ne ignorați solicitarea, să nu ne subestimați capacitatea de a declanșa proteste și marșuri conform drepturilor noastre legale și nici să nu ne discriminați pe motive de apartenență religioasă, valori pe care le considerăm sacre și tradiții pe care le respectăm.
Vom monitoriza răspunsul și acțiunile pe care le veți întreprinde în acest sens, și le vom comunica comunității românești și internaționale, deosebit de interesate de acest caz.”

Așa sună un fragment din scrisoarea și petiția depusă de către Partidul Alianța Renașterea Națională și solicitarea de a se implica activ și cu celeritate în cazul familiei Furdui, adresată Președintelui României, Primului-ministru, Ministrului Afacerilor de Externe, Ministrului Muncii și Protecției Sociale, Ambasadorului Republicii Federale Germania și Avocatului Poporului.

Cele peste 21.000 de semnături au fost depuse!

Vremea declarațiilor și a abordării “ușor diplomatice” a trecut. Discursurile legate de familia Furdui pe fundalul atragerii de capital politic nu iși au rostul.

Eforturile domnului Peter Costea, care luptă pentru familia Furdui și pentru returnarea către familie a copiilor răpiți de către autoritățile germane, sunt însoțite de acțiunile membrilor Alianței Renașterea Națională în multe țări europene, care sunt gata să acționeze.

„Partidul Alianța Renașterea Națională dezaprobă modul și tacticile ilegale și lipsite de orice fărâmă de demnitate, pe care autoritățile germane le-au folosit să separe copiii de părinții lor. Notăm că dezmembrarea familiei a fost făcută fără mandat judecătoresc și deci ilegal, starea de incertitudine și abuzul continuând chiar după intervențiile în justiție."

Mai mult, "răpitorii copiilor susțin că ei protejează drepturile copiilor, acuzând părinții de implicare în lupta pentru redobândirea propriilor copii", a declarat președintele executiv al ARN, dl. Beniamin Lup.

Vom continua să reprezentăm familia Furdui și să apărăm copiii acestora în fața avalanșei de atacuri care vin împotriva familiei. 

Alianța Renașterea Națională se angajează să protejeze și promoveze drepturile fundamentale, libertatea religioasă și valorile creștine la orice nivel, în România și în Europa.

Vă chemăm să vă alăturați ARN în lupta noastră comună, acum când asistăm la pervertirea oricărei valori și destabilizarea cauzată de seculariști și de către cei care doresc destrămarea familiilor, bisericilor, societății și a națiunilor.



Timișoara,

17 iunie 2021

Implică-te în renașterea României

Avem multe lucruri de făcut. Poți contribui în multe feluri și în domenii de activitate diverse, în funcție de experiență și posibilități: zilnic sau săptămânal, minute sau ore, progresăm puțin câte puțin, dar sigur.

Autor
Beniamin Lup
Președinte EXECUTIV ARN
Beniamin scrie articole în mod voluntar pentru ARN. Dacă și tu poți scrie articole sau vrei să contribui cu altceva, alătură-te echipei de voluntari!

David Mondoc a publicat în mod voluntar acest articol. Implică-te și tu în renașterea României!

Abonează-te acum la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Urmărește-ne pe rețelele sociale și distribuie conținutul acestui articol. 


Articole din aceeași categorie
Rămâi la curent cu noutățile și proiectele pe care le avem în desfășurare, progresul și modul în care poți contribui în mod concret.