Restricții noi, pandemie perpetuă și distrugerea drepturilor noastre constituționale
Am citit (de mai multe ori) restricțiile care urmau să intre în vigoare duminică. Par ireale și mai groaznice decât cele de acum un an. Putem spune, cu o mare doză de acuratețe, că noile restricții dovedesc falimentul "experților", al politicienilor și al tribunalelor.
Suntem, în realitate, niște prizonieri ai unei politici fără capăt și necruțătoare împotriva cetățeanului de rând. În numele, ni se spune, protejării cetățeanului, noi, cetățenii, suntem din nou demonizați, tratați cu dispreț, echivalați cu inamicul numărul unu al statului și cauza principală pentru care pandemia încă bântuie.
Ceva nu e în regulă. Pot spune că noile restricții sunt cele mai radicale și anti-cetățean de după revoluție. În decembrie 1989 comuniștii au impus starea de alertă ori asediu (nu îmi amintesc exact) și trebuia să stăm în casă. Eram opriți pe stradă la fiecare intersecție a drumurilor de către oameni înarmați care ne amenințau pentru că eram pe stradă. Din fericire, generația de atunci, sătulă de restricții, și-a pierdut frica, a ieșit în stradă și și-a dobândit libertatea.
Acest lucru, însă, nu se poate face astăzi. Mulți dintre noi ne-am obișnuit cu restricțiile. Așa a fost și pe vremea comunismului. Mintea noastră raționalizează și justifică restricțiile. Ca urmare, ne supunem, ca restul europenilor. Jurnaliștii polonezi se plâng de același lucru în Polonia: polonezii s-au obișnuit cu mai multe restricții și mai puțină libertate.Acest efect al pandemiei nu e de bun augur.După 13 luni de pandemie trebuia să învățăm din erorile trecute. Dar nu am învățat. Inamicul invizibil e încă în mințile noastre. China ne-a făcut tuturor viețile mizerabile, iar politicienii adaugă la această pacoste.
Uimește imensitatea restricțiilor, în număr, impact și severitate. Uimește lipsa de inteligență și înțelepciune pentru desemnarea acestor restricții. Cum, adică, să ne impună statul între ce ore avem voie să ne exercităm drepturile constituționale, să participăm la slujbe religioase de Sfintele Paște, câte ore, și cum? Simplu spus, statul nu are autoritatea să impună restricții pe exercitarea libertății religioase și a practicilor religioase. Agresivitatea statului îngrijorează. Statul își arogă autoritatea să spună Bisericii când și în ce condiții ne putem exercita drepturile.
Din nefericire, tragedia cetățeanului de rând din România este că, spre deosebire de cetățeanul unei democrații mature, nu poate ataca aceste restricții în tribunale. Regret lipsa de incisivitate a tribunalelor țării pentru protejarea libertăților noastre în vremuri dificile. E una să pronunți o decizie favorabilă cetățeanului în vremuri de liniște, dar alta să ai curajul să scurtezi brațul autoritar al statului în vremea unei pandemii.
Creștinii altor țări au câștigat, în tribunale, mai fiecare bătălie împotriva autorităților care le impuneau restricții. Restricțiile demonstrau ostilitate față de religie, o situație care pare să existe și în România.
Săptămâna trecută și creștinii Scoției au câștigat o mare bătălie în tribunele, reușind să anuleze restricțiile impuse de seculariștii radicali ai Scoției asupra libertății creștinilor de a se aduna la închinare. Dar în România, Curtea Constituțională continuă să accepte rolul de "părinte" docil care din când în când dă peste nas grupurilor parlamentare și ignoră aproape în întregime pericolele impuse de stat la adresa libertăților noastre constituționale.
Alătură-te Alianței Renașterea Națională! Vă rugăm să alocați câteva secunde pentru a completa formularul de contact.